Un ofiţer de la Operaţiuni Speciale Constanţa, trimis în judecată

16 Jun, 2016 15:04
ZIUA de Constanta
2570
Marime text
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a unui ofiţer de poliţie, cu grad de comisar, în cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale Constanţa.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
Potrivit rechizitoriului, poliţistul este acuzat că ar fi „diseminat informaţii cu caracter nepublic unor persoane condamnate pentru agresiuni şi alte acte de violenţă“.
„În data de 22 februarie 2016, cu ocazia unei discuţii telefonice purtate cu numitul (...), persoană condamnată şi cu antecedente penale, (nr. poliţistul) i-a divulgat acestuia informaţii care nu sunt destinate publicităţii, legat de statutul profesional a doi lucrători de poliţie şi în mod implicit a componenţei personalului a două structuri poliţieneşti cu activitate specială şi nepublică, informaţii de care a luat act în temeiul calităţi de poliţist pe care îl deţine acesta, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prev. de disp. art. 304 alin. 2 Cod penal“, conform rechizitoriului.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii