Un plutonier major a devenit erou la Tulcea
Un plutonier major a devenit erou la Tulcea
18 Oct, 2018 20:37
ZIUA de Constanta
5065
Marime text



"Aflat după orele de program în curtea propriei case, colegul nostru a observat un nor gros de fum ridicându-se dinspre casele vecine. Ieșind imediat în stradă, a văzut un imobil în flăcări, iar primul gând care i-a venit în minte a fost acela că în interior poate fi cineva în pericol. A alergat către locuința incendiată și, împreună cu un vecin, au scos din aceasta un bărbat în vârstă de 55 de ani, care, intoxicat cu fum, era în imposibilitatea de a ieși din casă - salvându-i, astfel, viața", relatează Jandarmeria Română.
Plutonier major Teodorov Dorin este angajatul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea din anul 2003. Pentru modul de îndeplinire a misiunilor a primit în fiecare an calificativul ”Foarte Bine”, iar ”altruist”, ”responsabil” și ”curajos” sunt primele cuvinte folosite de colegii lui Dorin, atunci când li se cere părerea despre el.
Sursă foto: Jandarmeria Română
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii