Un profesor universitar, care vindea lucrări de licenţă, a fost condamnat la închisoare

29 Oct, 2015 00:44
ZIUA de Constanta
2128
Marime text
Un lector universitar doctor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie, Educaţie Fizică şi Sport Satu Mare a fost condamnat, în primă în instanță, la cinci ani și patru luni de închisoare, cu executare, pentru luare de mită.
Sentința a fost dată, miercuri, de către magistrații Tribunalului Sălaj și poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare, potrivit voceatransilvaniei.ro.
Magistrații au decis să o condamne pe Mariana Popa la zece pedepse de câte 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de luare de mită.
Totodată, judecătorii au decis contopirea pedepselor aplicate, iar la pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte nouă pedepse stabilite, respectiv 4 ani, urmând ca inculpata să execute în final o pedeapsă de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare, cu privare de libertate. Din această perioadă se va deduce, după rămânerea definitivă a sentinței, durata reținerii și arestării preventive (din 20 iulie până în 17 septembrie 2015).
Magistrații sălăjeni au dispus, de asemenea, interzicerea unor drepturi și menținerea măsurii controlului judiciar. În plus, a fost dispusă și confiscarea specială de la inculpată a sumei de 11.925,7 lei, consemnată la Banca Comercială Română.
Reamintim că lectorul universitar a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj în data de 20 iulie, sub acuzația de luare de mită.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în calitate de cadru didactic coordonator al lucrărilor de licenţă, în 2015 a pretins şi primit sume de bani de la un număr de șapte studenţi, pentru care era profesor coordonator, în schimbul cărora le-a transmis în format electronic prin e-mail lucrări de licenţă gata întocmite, studenţii neavând nicio contribuţie la realizarea lor. Ea percepea sume cuprinse între 250 și 300 de euro pentru fiecare lucrare de licență. În vârstă de 62 de ani, cadrul didactic lucrează din 2003 la Universitatea "Vasile Goldiș", fiind încadrată la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, catedra de Psihologie, din Satu Mare.
sursa foto: ziuanews.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii