Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:30 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un sirian suspectat că face parte dintr-o organizaţie teroristă, prins la graniţa cu Bulgaria

ro

20 Sep, 2012 20:17 1134 Marime text

Poliţiştii de frontieră constănţeni au prins, miercuri noapte, un sirian care încerca să treacă în fugă frontiera către Bulgaria, fiind reţinut când mai avea câţiva metri până la graniţa cu ţara vecină, anchetatorii spunând că nu este exclus ca acesta să facă parte dintr-o organizaţie teroristă.

Potrivit Gărzii de Coastă, miercuri noapte, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră ai Grupului de Nave Mangalia au observat o persoană care încerca să iasă din ţară pe la frontiera verde, alergând spre teritoriul Bulgariei, la mai puţin de 100 de metri de Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche. O echipă de intervenţie de la Vama Veche a reuşit să-l prindă pe fugar la aproximativ şapte metri de frontiera cu statul vecin.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, le-a spus ofiţerilor că este cetăţean sirian şi că a venit din Germania cu scopul de a ajunge în Bulgaria. El a mai susţinut că a ajuns în România cu un camion care l-a transportat din Germania prin Polonia şi Ungaria. Asupra sa au fost găsite mai multe bunuri, printre care o carte de identitate provizorie emisă de către autorităţile germane, un telefon mobil, o cartelă sim, mai multe cărţi de vizită, o carte de rugăciuni în limba arabă, o agendă cu numere de telefon şi o lanternă.

Citeşte întreg articolul AICI .

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii