Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:20 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde dai si unde crapă Ce au găsit jandarmii constănţeni în torpedoul unei maşini în urma unui control

ro

24 May, 2014 12:28 3628 Marime text
 
Jandarmii au surprins în Constanţa, trei tineri care aveau nouă plicuri cu substanţe halucinogene şi o armă neletală deţinută fără drept.
Aseară în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Constanţa, pe strada Eliberării, a observat un grup format din trei tineri care-şi confecţionau dintr-o substanţă de culoare verde, o ţigară. „La vederea militarilor, aceştia au început să se agite, au urcat într-un autoturism şi au încercat să ascundă plicurile în torpedoul maşinii. Au fost somaţi şi l-i s-a făcut controlul corporal sumar, al bunurilor pe care le deţineau şi al autoturismului“, spun reprezentanţi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” Constanţa.

În torpedoul maşinii, jandarmii au găsit nouă pliculeţe care conţineau aceeaşi substanţă vegetală, o sumă de bani şi o armă neletală, calibru nouă milimetri pentru care proprietarul nu deţinea permis. „Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 22-25 de ani, din Constanţa au declarat că sunt consumatori de substanţe psihotrope, iar pistolul îl poartă pentru a se apăra de duşmani“, spun reprezentanţi din cadrul aceleiaşi instituţii.

       „Au fost întocmite actele de constare pentru faptele de deţinere sau portul fără drept de arme neletale, precum şi pentru deţinerea de substanţe interzise pentru consumul propriu. Acestea şi bunurile  găsite vor fi predate Parchetului de pe lângă Judecătoria  Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor“, se arată într-un comunicat de presă emis de biroul de Relaţii Publice al Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” Constanţa.
Pentru siguranţa cetăţenilor, Jandarmeria Română recomandă ca, în situaţia în care observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.
Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe  112.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii