Unul dinstre suspecții din dosarul ce vizează un contract de reabilitare a tronsonului de cale ferată Constanța-București și-a recunoscut vinovăția
Unul dinstre suspecții din dosarul ce vizează un contract de reabilitare a tronsonului de cale ferată Constanța-București- complicitate la dare de mită (2 fapte),
- complicitate la cumpărare de influență.
Potrivit DNA, în acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit, de la o companie austriacă, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie.
Conform DNA, Banii încasați ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăți făcute de statul român și erau achitați succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la Compania Națională de Căi Ferate “CFR“ – S.A. - C.N.C.F.R.).
Concret, în perioada 2009-2013, inculpatul Hornegger Josef, directorul reprezentanței din România a companiei austriece, a contribuit la negocierea și plata unui comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la compania feroviară, către oficialii romani implicați în deblocarea plăților sau care le puteau influența.
În schimbul contribuției sale la săvârșirea faptelor de corupție, inculpatul a obținut, de la compania pe care o reprezenta, suma de 1.100.000 euro, prin intermediul unei firme off shore.”Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Hornegger Josef a contribuit la remiterea, cu titlu de mită, a mai multor sume de bani unor oficiali din cadrul Ministerelor de Finanțe și Transporturi, după cum urmează:
- suma totală de 1.114.000 euro a fost dată inculpatului Dascălu Constantin, pentru ca acesta să își îndeplinească atribuțiile de serviciu de secretar de stat în Ministerul Transporturilor în așa fel încât să asigure, pe de o parte, finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța și, pe de altă parte, finanțarea necesară plății TVA restante de la lucrările efectuate la tronsonul București –Câmpina.
- suma totală de 65.000 euro a fost remisă fostului ministru de Finanțe, Vlădescu Sebastian, în același scop
- suma totală de 2.117.000 euro a ajuns tot la inculpatul Vlădescu Sebastian, care ar fi urmat să își exercite influența pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța” - au mai precizat procurorii DNA.
”Prin prezentul acord, s-a solicitat instanței de judecată confiscarea sumei sus menționate, iar în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil ce aparține inculpatului Hornegger Josef. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și asupra a 45 de părți sociale pe care inculpatul le deține în cadrul a două firme.
În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Hornegger Josef a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat” - au mai adăugat procurorii,
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Hornegger Josef, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul București.
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
În continuare se desfășoară acte de urmărire penală față de inculpații VLĂDESCU SEBASTIAN (care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice), COSTEA MIRCEA-IONUȚ, fost angajat al Ministerului Finanțelor, MITITELU MIHAELA, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R., DASCĂLU CONSTANTIN, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și BOUREANU CRISTIAN-ALEXANDRU, la data faptelor deputat în Parlamentul României pentru faptele descrise în comunicatele mediatizate anterior.
Amintim că față de acești din urmă inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar și cauțiuni, precum și sechestre în vederea confiscării produsului infracțiunilor de corupție, măsurile fiind prelungite succesiv” - au mai precizat procurorii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp