Unul dintre criminalii celebri ai României este ”Balaurul”. Cum a intrat el în istorie?

Există cazuri celebre care au constituit subiectul anchetelor poliţieneşti din România de-a lungul timpului şi, totodată, imaginea sumbră a câtorva dintre cei mai temuţi criminali de la noi din ţară.

Astăzi facem cunoștință cu Gică Cioc – zis și ”Balaurul”. În anul 1945, România însă se resimţea după Marele Război în care fusese implicată, iar situaţia politico-economică degenerase într-un val de infracţiuni fără egal cu precădere în cartierele bucureştene. Valul de grațieri din anul 1944, care lăsase mii de pușcăriași în libertate, precum și armele rămase pe mâna civililor au complicat și mai mult situația, iar crimele, jafurile, tâlhăriile și spargerile deveniseră o „rutină” aproape banală. Iluminatul public, distrus în mare parte de bombardamente, făcuse ca ieșirea în oraș după lăsarea întunericului să devină un sport extrem care,  adeseori îl costa viața pe imprudentul care se aventura în vreun cartier din  periferie. În plus, sărăcia generalizată, care adusese după sine raționalizarea majorității bunurilor de larg consum, transformase depozitele de alimente, alcool și tutun, îmbrăcăminte ori medicamente într-o „țintă” preferată de  gangsteri. Ulterior, „prada” obținută de acolo era valorificată la ceea ce, pe atunci, se numea „Bursa neagră” a Capitalei. Tradiția „istoriei orale” spune că, în acea perioadă, gangsterii importanți ai Capitalei se întâlneau prin cârciumile din Brezoianu, 11 Iunie ori cele din Piața Matache Măcelaru, locuri de unde își împărțeau zonele de influență și puneau la cale viitoarele „lovituri”.

Infractorii deja formaseră bande extrem de violente şi bine înarmate. Și de parcă asta nu era de ajuns, în vara aceluiaşi an, o serie de crime inexplicabile lovea Bucureștiul.

Peste zece persoane fuseseră ciuruite cu gloanţe provenind din arme ruseşti. Cine ar fi încercat totuşi să ancheteze un rus, fie el şi criminal, în plină dominaţie sovietică? Aşa cum era de aşteptat, dosarul crimelor a fost înmânat comisarului Alimănescu, considerat la acea vreme singurul care nu se lovea de asemenea piedici. Când a ajuns comisar-șef, Alimănescu a înființat ceea ce pe atunci s-a numit Brigada „Fulger”, un grup operativ compus din 22 de tineri agenți selectați  chiar de el și pregătiți să intervină în cele mai periculoase situații. În scurt timp, nou înființata brigadă a atacat frontal lumea mărilor infractori. Într-o vreme în care justiția se dovedea neputincioasă, oamenii lui Alimănescu au adoptat adeseori „soluția finală”: lichidarea fizică a celor mai periculoși gangsteri ai vremii. Privitor la metodele „neortodoxe” ale Brigăzii „Fulger”, istoricul Dan Falcan a declarat la un moment dat: “Îi omorau pe loc, chiar dacă se predau, mai ales când era vorba despre criminali sau tâlhari notorii. În rapoartele brigăzii se menționa că fie au vrut să fugă de sub escortă fie ar fi deschis focul asupra polițiștilor”. Altfel spus, echipa lui Alimănescu băgase groaza printre marii infractori ai vremii pentru că nu lua „prizonieri” ci făcea tot posibilul să-i provoace pe tâlhari să scoată pistolul. De obicei acesta era și ultimul gest din viața lor: agenții îi lichidau instantaneu, sub pretextul legitimei apărări.


În urma anchetei sale, Eugen Alimănescu a constatat că cei ce înfăptuiseră crimele nu erau soldaţi sovietici, ci români get-beget, iar victimele nu erau altceva decât rezultatele unui sângeros război între grupări de tip mafiot. Cine erau autorii asasinatelor? Gică Cioc, poreclit ”Balaurul” datorită temperamentului său violent, un cunoscut infractor din Ferentari şi rivalul acestuia, Sandu Moise, cel poreclit ”Hitler”, după mustaţă similară cu cea a dictatorului nazist.

Era 31 decembrie 1945, atunci când comisarul Alimănescu află de la un informator că „Hitler” se găseşte într-un restaurant de pe
Calea Călăraşilor, acolo unde petrecea noaptea dintre ani în compania membrilor bandei sale. Era momentul ca oamenii legii să intre în acţiune. Spre surprinderea acestora însă, atacul asupra infractorilor nu a mai avut loc niciodată. În aceeaşi noapte, Alimănescu ajungea în faţa unei scene groteşti. „Hitler”, împreună cu toţi acoliţii săi zăceau într-o baltă de sânge. Printre victime se aflau şi oamenii lui Gică Cioc.

Ce stârnise toată această furie morbidă? „Hitler” îi „suflase” iubita aliatului său cu luni bune în urmă. Înaintea oamenilor legii, infractorii se uciseseră reciproc, toţi fiind înarmaţi cu arme automate ruseşti. Tot omenii lui Alimănescu din Brigada ”Fulger” i-au lichidat pe tâlharul Nicolae Purecică, zis „Nae Chioru” și pe Iancu Berilă, criminal în serie, autor a peste 20 de asasinate comise cu sânge rece.

Alimănescu a fost arestat de ruși iar în drum spre una dintre pușcăriile comuniste, a fost „sinucis” și cadavrul său a fost aruncat din tren, pentru a simula o cădere accidentală. Odată cu el murea una dintre legendele Poliției din vechiul București.    

Povestea lui este descrisă pe larg în cartea "Cei mai odioși 100 criminali români", scrisă de Traian Tandin