UPDATE 2. Cod Portocaliu. Avertizarea meteorologilor Prognoze sumbre. Ce ne așteaptă azi, mâine și poimâine
UPDATE 2. Cod Portocaliu. Avertizarea meteorologilor: Prognoze sumbre. Ce ne așteaptă azi, mâine și poimâine
15 Jan, 2016 05:27
ZIUA de Constanta
2899
Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis, ieri, o avertizare de vreme rea valabilă astăzi între orele 08.00 și 22.00
Principalele fenomene: precipitaţii moderate cantitativ, ninsori în zonele montane, intensificări ale vântului.Astfel, spun specialiștii de la ANM, pe parcursul zilei de astăzi, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15...20 l/mp.
În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului.
Totodtă în Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70...80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50...60 km/h.
Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica, urmând ca, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, Administraţia Naţională de Meteorologie să emită noi mesaje.
UPDATE 2, ora 15.15
Comandamentul de iarnă, întrunit la sediul Primăriei municipiului Constanța, astăzi, a hotărât ca utilajele de deszăpezire să fie pregătite pentru intervenție începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, stocul materialului antiderapant să fie pregătit (6.000 de tone de amestec de nisip și clorură de sodiu și stocul de motorină de 3000 de tone), la adăpostul pentru oamenii străzii, situat pe strada Soveja, să fie pregătite 20 de paturi, pături și ceai cald pentru persoanele consultate și trimise de Spitalul Județean Constanța. Totodată, până la următorul comandament, care va avea loc mâine, la orele 10.00, se va optimiza planul de intervenție prin întocmirea unor hărți care să conțină amplasarea utilajelor de deszăpezire, locațiile și modul de acționare pe intervale orare.
UPDATE 1, ora 13.07. Cod Portocaliu:
ANM a emis, astăzi, un cod portocaliu de ninsoare care a intrat în vigoare începând cu ora 13.00. Prin urmare, începând de mâine seară, aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării și va cuprinde treptat regiunile sudice și sud-estice ale țării, precum și zona Carpaților de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55 - 65 km/h.
Pe de altă parte, în județele Buzău, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Ialomița, Călărași, Brăila, Vrancea, Galați, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăși 70 - 80 km/h. În județele Tulcea și Constanța, viscolul va avea intensitatea maximă începând de la primele ore ale zilei de duminică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii