Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Fostul coleg de facultate al lui Marius Horia Țuțuianu, uns subprefect al județului Constanța. Cine participă la ceremonia de învestire (galerie foto)

ro

17 Dec, 2018 15:05 2901 Marime text
În această după amiază, de la ora 15:00, în sala Remus Opreanu, în prezenţa Secretarului de Stat din Ministerul Afacerilor Interne - Adrian Petcu, are loc ceremonia de învestire a subprefectului Ionuţ Done.

La eveniment participă prefectul județului Constanța - Dumitru Jeacă, președintele Consiliului Județean Constanța - Marius Horia Țuțuianu, toți angajați Prefecturii Constanța, dar și șefi ai instituțiilor deconcentrate din Constanța. 

Reamintim că, în Monitorul Oficial a fost publicată joi, 13 decembrie 2018, o hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițile legii, a funcției publice de subprefect al județului Constanța de către Ionuț Done. 

Ionuț Done a lucrat în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța din 2003, din 2010 ca jurist, iar de doi ani este auditor în cadrul sectorului 8 audit public intern Constanţa din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 

UPDATE. 1

În deschiderea ceremoniei a fost intonat Imnul de Stat al României, după care secretarul de stat din MAI, Adrian Petcu a dat citire hotărârii de guvern prin care Ionuț Done a fost numit în funcție prin detașare în calitate de subprefect pentru 6 luni. 

Apoi, subprefectul Ionuț Done a depus jurământul. 

Acesta a mulțumit Guvernului pentru încrederea acordată. Ionuț Done este de profesie jurist.

”Cunosc instituțiile publice, în calitate de auditor. Consider că pregătirea mea profesională vine în sprijinul Prefecturii județului Constanța. Voi face echipă cu toti colegii de la Constanța” - a declarat Ionuț Done. 



UPDATE: 2

La rândul său, prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă i-a urat succes lui Ionuț Done și l-a asigurat de deschiderea lui și a tuturor șefilor de instituții deconcentrate. 

”Acum ceva timp eram întrebat când va fi numit un subprefect și vă spuneam că ne trebuie un jurist. Se pare ca MAI a găsit soluția” - a declarat Marius Horia Țuțuianu care a precizat că îl cunoaște pe Ionuț Done de 28 de ani. Acesta a menționat că a fost coleg de facultate cu Ionuț Done. 


Astăzi vă avea loc o ședință la Prefectura Constanța în cadrul căreia se vor stabili atribuțiile pentru subprefectul Ionuț Done. Cel mai probabil acesta va gestiona domeniul juridic și fondul funciar. 

Următorul subprefect va fi numit la începutul anului viitor. Este vorba despre Ali Șenol de la UDTR. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii