Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:20 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Noul șef al serviciului juridic din Prefectura Constanța este din corpul de control al premierului

ro

23 Nov, 2015 13:38 2343 Marime text
 
În cadrul ședinței de astăzi, susținută de prefectul Constanței cu primarii și secretarii din județ, prefectul Constantin Ion a adus la cunoștință reprezentanților autorităților publice locale actuala componență a departamentului juridic din cadrul instituției.
 
Astfel cei zece juriști ai prefecturii au anumite localități de care se ocupă. De asemenea, în urma reorganizării, serviciul juridic are un șef serviciu în persoana Marilenei Ion, detașată pentru șase luni din cadrul corpului de control al premierului.
 

UPDATE, ora 13.44: 

Șeful serviciului juridic le-a atras atenția reprezentanților autorităților locale cu privire la întârzierile cu care transmit hotărârile de consiliu și deciziile de primar.
 
Mai mult aceasta a ținut să consemneze faptul că de la începutul lunii, de când a fost detașată la Prefectura Constanța a sesizat „o practică” de a se organiza ședințe de consiliu local o dată la două luni.
 
„Modalitatea aceasta de procedură este la limita legii”, a declarat Marilena Ion, exprimandu-și dorința ca acest lucru să devină o excepție și nu o regulă.

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii