Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Teroriştii, încercuiţi lângă Paris Unul dintre suspecţii atacului armat de la Charlie Hebdo s-a predat

ro

08 Jan, 2015 06:47 2863 Marime text
Doi franco-algerieni sunt în vizorul poliţiei în urma atacului comis, ieri, la sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, relatează Le Point în pagina electronică. Cel mai tânăr dintre cei trei suspecţi de comiterea atacului sângeros, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliţiei, au anunţat surse concordante, citate de AFP.

Ceilalţi doi suspecţi, doi fraţi de naţionalitate franceză născuţi la Paris, Said Kouachi, în vârstă de 34 de ani, şi Chérif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, un jihadist cunoscut serviciilor antiteroriste, sunt în continuare căutaţi de poliţie.

Potrivit unor surse apropiate dosarului, mai multe reţineri au fost efectuate în cursul nopţii în anturajul celor doi suspecţi căutaţi după comiterea atacului împotriva biroului din Paris al publicaţiei Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi.

Poliţia franceză a difuzat joi fotografii aparţinând celor doi fraţi suspecţi.

Chérif şi Said Kouachi sunt „probabil înarmaţi şi foarte periculoşi”, a avertizat Prefectura Poliţiei din Paris, precizând că ei „fac obiectul unor mandate de căutare”.

O operaţiune de amploare a unităţii de elită a poliţiei franceze pentru arestarea unor suspecţi de comiterea atentatului împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo era în curs de desfăşurare, miercuri seara, la Reims (nord-est), a anunţat pentru AFP un ofiţer. Fie suspecţii vor reuşi să fugă, fie ar putea avea loc un schimb de focuri, a declarat pentru AFP un ofiţer al unităţii de elită Raid, îndemnând jurnaliştii prezenţi la faţa locului să dea dovadă de „mai multă prudenţă”.

Al treilea suspect are 18 ani şi obişnuia să stea pe străzi, neavând domiciliu. El a fost şoferul celor doi terorişti.

Unul dintre suspecţi a fost judecat în 2008 în urma destructurării filialei irakiene „al 19-lea arondisment” din Paris. El a fost arestat în 2005, în timp ce se pregătea să plece la Damasc. În perioada 2003-2005, această organizaţie ar fi încurajat zeci de tineri francezi să plece la lupte în Irak.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite într-un atac, miercuri, la sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, un atac de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Franţei, Francois Hollande, drept un „atentat terorist”. Sursa - mediafax.ro

UPDATE 7.30: Suspecţii Said Kouachi şi Chérif Kouachi au fost localizaţi la Reims.

UPDATE 8.40: Presupusul complice al celor doi fraţi, care s-a predat poliţiei în nord-estul Franţei, Mourad Hamyd, în vârstă de 18 ani, este cumnatul lui Cherif Kouachi. El este suspectat că i-a ajutat pe atacatori. Un martor ocular a menţionat prezenţa unui al treilea complice în maşină în momentul în care agresorii au fugit. El s-a predat poliţiei în oraşul Charleville-Mézières „după ce a văzut că numele lui circulă pe reţelele de socializare”, a explicat o sursă apropiată dosarului pentru AFP. Internauţi care se prezintă drept colegii lui de clasă afirmaseră anterior pe Twitter că Mourad Hamyd era cu ei la cursuri în momentul atacului, folosind cuvântul cheie #MouradHamydInnocent". Sursa - mediafax.ro

UPDATE 9.08: Potrivit Preşedintele francez Francois Hollande a convocat o reuniune de criză la Paris, la care vor participa toţi membrii Guvernului, dar şi fostul şef al statului, Nicolas Sarkozy.

UPDATE 9.15: Poliţiştii francezi au reţinut şapte persoane care ar putea indica locul unde se ascund cei doi terorişti care au comis masacrul.


UPDATE 10.03: Realitatea TV - "La marginea Parisului, doi bărbaţi au deschis focul, rănind doi poliţişti. Circumstanţele sunt încă neelucidate". Elicoptere survolează zona.

UPDATE 10.38: La ora 11.00, preşedintele României, Klaus Iohannis, se va întâlni cu premierul Victor Ponta. Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat: "Suntem pregătiţi să facem faţă, dar nu au fost luate măsuri speciale. Nu ridicăm nivelul de alertă. E bine că suntem în faza de prevenire".

UPDATE 11.19: Mediafax - O explozie de origine criminală a avut loc în faţa unui restaurant ce vinde kebab situat în apropierea unei moschei din zona central-estică a Franţei, au anunţat autorităţile, citate de AFP.

UPDATE 11.57: Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, a transmis o scrisoare de condoleanţe Ambasadei Republicii Franceze, în România, în care deplânge manifestările crude, sângeroase la care s-au dedat aşa-zişi musulmani francezi pentru a reduce la tăcere ziariştii publicaţiei satirice pariziene Charlie-Hebdo, miercuri 8 ianuarie 2014, în cadrul unui asalt terorist fără precedent, la sediul redacţional din Paris.

„Toate evenimentele tragice care se desfăşoară cu o cruzime desăvârşită nu au nicio legătură cu religia islamică, iar cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi cuvântul Profetului Muhammad. Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge şi condamnă ferm  asemenea atentate, la natura finiţei umane, care este socotită ca una de origine divină, după natura şi asemănarea Creatorului. Drept urmare, condamn aceste acte de terorism şi adresez condoleanţe familiilor îndoliate şi poporului francez şi mă rog în continuare bunului Allah să ne binecuvânteze şi să ne protejeze ţara, România, şi poporul nostru tolerant. Amin!”, a transmis Muftiul Muurat Iusuf, potrivit unui comunicat de presă.

UPDATE 12.03: Poliţista rănită astăzi la Paris a murit. Ea fusese împuşcată de un bărbat de culoare, îmbrăcat în negru.

UPDATE 12.06: Patru grenade au fost aruncate în curtea unei moschei din Franţa. Peste 90.000 de poliţişti patrulează în Franţa.

UPDATE 12.40: Potrivit AFP, cei doi terorişti care au tras ieri la ziarul Charlie Hebdo au fost zăriţi astăzi îndreptându-se cu o maşină spre Paris, un martor zărindu-i la o benzinărie. Suspecţii s-ar fi aflat la graniţa cu Belgia.

Mediafax - "Doi suspecţi înarmaţi au fost reperaţi în Aisne, în nordul Franţei, afirmă Le Parisien, în ediţia electronică, în condiţiile în care poliţia franceză îi caută pe autorii atacului asupra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, Cherif şi Said Kouachi.

Potrivit Le Parisien, doi bărbaţi au fost reperaţi pe RN 2 la Villers-Cotterêts (Aisne). Cei doi suspecţi circulau într-o maşină Renault Clio albă, cu plăcuţe de înmatriculare ascunse. Cei doi bărbaţi purtau cagule şi erau puternic înarmaţi. 

Suspecţii se îndreptau înspre Paris şi corespund semnalmentelor celor doi fraţi căutaţi de poliţie pentru atacul asupra săptămânalului francez. Arme cu ţevi lungi erau vizibile în spatele maşinii.

Administratorul unei benzinării "i-a recunoscut oficial pe cei doi bărbaţi suspectaţi că au participat la atentatul de la Charlie Hebdo", a explicat o sursă apropiată anchetei, în timp ce Le Point scrie că suspecţii ar fi încercat să jefuiască benzinăria. "Cei doi bărbaţi poartă cagule şi par a avea arme Kalaşnikov şi lansatoare de rachete", a confirmat o altă sursă. 

Martorii oculari scriu pe Twitter că numeroase forţe ale jandarmeriei se află în apropiere de Vauciennes, unde circulaţia a fost oprită".

UPDATE 13.05: Cu puţine momente în urmă, în Franţa s-a ţinut un moment de reculegere.

UPDATE 13.11: Sute de români au participat la manifestațiile organizate în orașele din Franța pentru a-și exprima solidaritatea cu poporul francez greu încercat în urma atentatului de la ziarul Charlie Hebdo.

În cursul zilei de ieri, trei teroriști islamiști au pătruns în sediul ziarului Charlie Hebdo omorând  12 persoane și rănind grav altele. Cu mai mult timp în urmă, publicația a fost amenințată și atacată cu sticle incendiare ca răspuns al publicării unor caricaturi cu Mohamed.

„FADERE condamnă atentatele din Paris care sunt un atac grav impotriva libertații cuvantului la nivel Mondial. Românii din Franța formează o comunitate bine integrată care a demonstrat și de această dată spirit de solidaritate față de poporul adoptiv”, a declarat Daniel Tecu, președinte FADERE, Federația asociațiilor de români din Europa.

UPDATE 13.44: În ciuda evenimentului sângeros de la Paris, căruia i-au căzut victime mai mulţi caricaturişti de la ziarul de satiră parizian „Charlie Hebdo”, inclusiv directorul publicaţiei, reprezentanţii jurnalului au anunţat că acesta va apărea şi săptămâna viitoare.

UPDATE 13.58: Panică în cartierul La Defence din Paris, unde a fost zărit un bărbat înarmat.

UPDATE 14.27: Ziarista de origine română Iulia Badea-Gueritee, de la „Courier International”, a declarat că porţile Parisului au fost închise, în urma evenimentelor din Franţa. „Nimeni nu intră şi nimeni nu iese. Atmosfera este de frică, de teamă, dar şi de serenitate. Se pare că cei doi suspecţi sunt în drum spre Paris, fac cale întoarsă. Către populaţie nu au fost făcute apeluri de genul să nu iasă pe afară, dar nouă ni s-a spus că ar fi bine să rămânem în redacţie”, a declarat Iulia Badea Gueritee.

UPDATE 15.10: Le Figaro - Atacatorii au fost depistaţi, cei doi fraţi au fost văzuţi în apropierea Parisului. Şi-au abandonat maşina.

UPDATE 15.20: Presa franceză - Trupele speciale franceze i-au încercuit pe cei doi suspecţi într-o casă din Villers Cotterets, din apropierea Parisului (la 50 de kilometri), unde cei doi s-ar fi baricadat.

Sursa foto: lefigaro.fr
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii