Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:50 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Va fi reintrodus în România stagiul militar obligatoriu? Ce a declarat ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor

ro

16 Sep, 2018 20:38 1932 Marime text
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că la acest moment nu se discută despre posibilitatea reintroducerii în România a stagiului militar obligatoriu.
 

"Aşa după cum am mai spus cu ceva vreme în urmă, în România serviciul militar obligatoriu este suspendat. În acest moment, nu putem discuta despre reluarea serviciului militar obligatoriu. Nu ne-am propus acest lucru şi nu l-am discutat niciun moment. În România ne dorim în continuare ca spre armată să vină tineri care doresc să îmbrace haina militară şi să servească sub drapelul patriei", a afirmat Mihai Fifor.

 
El a spus că în majoritatea garnizoanelor sunt organizate Zile ale Porţilor Deschise, astfel încât tinerii pot afla ce înseamnă milităria şi o unitate militară.
 

"Avem programul 'Cadet pentru o zi', program pe care din anul acesta îl vom extinde şi vom avea programul 'Cadet pentru o săptămână', astfel încât, pe bază de voluntariat, tinerii să poată să trăiască alături de militarii români, să vadă cum este viaţa într-o unitate militară. Dar nu ne propunem reintroducerea serviciului militar obligatoriu care, aşa cum am mai spus, în prezent este suspendat", a menţionat Fifor.

 
Potrivit acestuia, MApN îşi doreşte ca prin programele pe care le oferă, prin colegiile militare, prin universităţile militare, să atragă cât mai mulţi tineri spre viaţa militară, în Armata României.
 

"Pentru că dincolo de orice, Armata României cred eu asigură în momentul de faţă un plan de carieră stabil, asigură educaţie la cel mai înalt nivel. Doresc să menţionez că din colegiile militare gradul de promovabilitate a Bacalaureatului este de 100% , universităţile noastre de asemenea au rezultate de excepţie, lucru pe care îl comunicăm tinerilor şi sperăm în continuare ca aceştia să fie interesaţi de a îmbrăca haina militară", a adăugat ministrul Mihai Fifor.

Sursa: AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii