Vacanta cu 200 de lei in "Statiunea tineretului"
Vacanta cu 200 de lei in "Statiunea tineretului"
Chiar dacă vântul suflă prin buzunare, apa mării nu sare de 18 grade Celsius, iar din când în când mai vine şi câte o rafală de ploaie, turiştii de weekend pot căuta distracţia în Costineşti. Pentru asta, nu trebuie să vă fi făcut planuri cu jumătate de an înainte, nici să puneţi bani deoparte. 200-300 de lei sunt de-ajuns pentru a avea parte de un weekend de neuitat la malul mării.
Iar reţeta e simplă: trebuie să suportaţi călătoria cu un tren ce se deplasează cu viteza melcului, să vă limitaţi la shaorma şi porumb fiert şi să ocoliţi cluburile zgomotoase.
Dacă nu sunteţi obişnuit cu nisipul rece, iar cortul nu poate ţine locul cazării la cinci stele, puteţi căuta prin sat. Sunt destui localnici care vă primesc cu braţele deschise şi cu preţuri mai accesibile, iar o cameră la o pensiune sau la un hotel de 3 stele costă 50-60 de lei pe noapte.
În plus, criza i-a scos în drum pe chelneri. La uşile celor mai multe dintre restaurante se află câte un ospătar care vă invită politicos să le treceţi pragul. Preţurile nu sunt exagerate, cum se întâmplă în plin sezon în alte staţiuni. O masă în Costineşti vă costă maximum 25 de lei de persoană.
Din peisajul estival nu lipsesc nici micile magazine cu îngheţată, shaorma, porumb fiert, clătite, cele cu articole pentru plajă şi tarabele cu suveniruri. Dacă nu vă încăpăţânaţi să faceţi shopping, e de la sine înţeles că nu vă costă nimic să căscaţi gura. Deoarece Costineştiul este considerat "Staţiunea tineretului", nu e de mirare că seară de seară peisajul e însufleţit de tineri care au luat cu asalt cluburile, din ce în ce mai multe.Dacă sunteţi însă ceva mai romantic şi nu agreaţi muzica la maximum, puteţi alege o plimbare cu barca pe lacul Costineşti ori pe malul mării. Una peste alta, pentru amatorii de aglomeraţie şi multă forfotă, Costineştiul este alegerea potrivită.
Cei interesaţi de mersul trenurilor spre mare trebuie să ştie că din gara Bucureşti Nord pleacă zilnic către Costineşti trei trenuri. Un accelerat, la ora 5.42, şi două rapide, unul la 7.35 şi altul la 14.00. În plus, sâmbata şi duminica mai aveţi la dispoziţie un rapid, la 1.45.
Preţul unui bilet întreg cu acceleratul este de 40 de lei, iar cu rapidul de 55 de lei. Elevii şi studenţii plătesc 27 de lei pentru accelerat şi 43 de lei pentru rapid. Dacă nu rezistaţi, totuşi, unui drum de şase ore cu trenul, puteţi opta pentru o călătorie cu autocarul, în schimbul a 50 de lei.
Sursa: evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp