Vasile Dîncu, despre scandalul „cărţi în puşcării”

06 Feb, 2016 14:54
ZIUA de Constanta
2070
Marime text
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că legea care prevede reducerea pedepselor pentru deținuții cescriu cărți are anumite inadvertențe.
„Cred că dezbaterea e în altă parte, însă la noi poate s-au accelerat lucrurile. Vorbim, într-adevăr, de un abuz, un abuz legat de exercitarea unui drept uman, pe care îl au cei care au ajuns în puşcărie, iar acolo, principalul scop este tocmai reabilitarea. Dacă e vorba de exercitarea abuzivă a unui drept, nu e cazul să elimini dreptul, ci abuzul. Ori abuzul a venit din norme făcute prost sau intenţionat făcute prost. De-a lungul anilor, am avut câte patru-cinci cărţi scrise de către oamenii care ajungeau în puşcărie şi dintr-odată au apărut sute de lucrări scrise de personaje cunsocute, iar asta a dus la o furie publică şi la o reacţie poate disproporţionată a autorităţilor", a declarat vicepremierul la o emisiune de televiziune.
„Din păcate, legea are multe inadvertenţe, iar Ministrul Justiţiei încearcă să le corecteze. Am avut o şedinţă de Guvern destul de lungă săptămâna asta, în care s-a vorbit despre suspendarea acestei prevederi până în 1 septembrie 2016, pentru a se găsi o formulare în lege care să nu elimine totuşi acest drept. O parte dintre colegii mei au votat pentru eliminarea acestui drept, dar cei mai mulţi au fost pentru a corecta această normă. Dacă este vorba numai despre opere ştiinţifice, cum scrie în lege, atunci trebuie să definim ce e operă ştiinţifică", a mai spus acesta.
Vicepremierul consideră că nu doar scrisul trebuie exploatat în puşcării, ci şi alte forme de exprimare, precum pictura sau sculptura. "
Sursa foto: romaniatv.net

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii