Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:14 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vasile Dîncu crede că cererea PSD îi avantajează. Dacian Cioloș va fi prezent cu un raport în fața Parlamentului

ro

10 Sep, 2016 08:57 1635 Marime text
Vicepremierul Vasile Dîncu consideră cererea făcută de către liderul PSD, Liviu Dragnea, că este „o cerere la care premierul va răspunde cu bună credinţă şi chiar cu entuziasm, ca să spun aşa. Este o ocazie prin care putem să arătăm ceea ce am făcut în acest an, să arătăm în mod realist, cu cifre, cu date, pentru că altfel, în spaţiul public, există tot felul de mistificări, atacuri politice, pentru că a început campania” a spus politicianul, ieri, într-o conferinţă la Alba Iulia.
 
Vasile Dîncu a adăugat că această cerere avantajează Guvernul şi premierul va fi prezent cu un raport în faţa Parlamentului, potrivit stiripesurse.

„Cred că această cerere ne avantajează, din acest punct de vedere şi premierul va fi prezent cu un raport în faţa Parlamentului. De câte ori te duci în Parlament, după părerea mea, este un exerciţiu democratic şi noi suntem obligaţi să facem asta”, a mai spus Dîncu, citat de stiripesurse.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş, în care îi cere să prezinte „de urgenţă”, în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii