Veste proastă pentru afaceriştii Constantin Dima şi Mihai Toma
Veste proastă pentru afaceriştii Constantin Dima şi Mihai Toma
22 Dec, 2015 13:23
ZIUA de Constanta
2325
Marime text
Astfel, magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, astăzi, propunerea formulată de DNA – Serviciul Teritorial Constanţa şi a prelungit măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, a lui Constantin Dima şi a lui Mihai Toma.
Decizia nu este definitivă.
Solutia pe scurt: „Înch.286: În baza art. 236 Cod procedură penală în ref. la art. 234 alin.1 Cod procedură penală: Admite propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. Prelungeşte măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.12.2015 şi până la data de 25.01.2016, inclusiv a inculpatului Dima Constantin. Prelungeşte măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.01.2016 şi până la data de 31.01.2016, inclusiv, a inculpatului Mihai Toma. Respinge ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar. În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 22.12.2015“.
Cei doi sunt cercetaţi în dosarul restaurării sitului arheologic Capidava, cauză în care trei angajaţi ai CJC sunt cercetaţi sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În acest dosar, Constantin Dima este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată, obținere ilegală de fonduri, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, dar şi de spălare a banilor.
Concret, potrivit DNA, „în perioada 18.05.2015 - 10.09.2015, în contextul unui proiect privind restaurarea sitului arheologic Capidava, inculpatul Dima Constantin, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a falsificat mai multe documente în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii