Vești bune pentru membrii sindicatului „Petromichimistul“ din cadrul Rompetrol. A fost semnat contractul colectiv de muncă
Vești bune pentru membrii sindicatului „Petromichimistul“ din cadrul Rompetrol. A fost semnat contractul colectiv
21 Dec, 2017 14:56
ZIUA de Constanta
1735
Marime text
După două săptămâni în care au fost purtate negocieri, sindicatul „Petrochimistul“ din cadrul companiei Rompetrol a încheiat și semnat cu conducerea companiei Contractul Colectiv de Muncă pentru următorii doi ani.
Astfel, în urma negocierilor s-a stabilit că, începând cu luna ianuarie 2018 angajații vor primi la salariu câte 150 de de lei și în continuare tichetele de masă, fiind majorate și celelealte beneficii din contract.
Menționăm că actualul contract colectiv de muncă al celor 7000 de salariați ai Rompetrol expira la sfârșitul acestui an.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii