Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
16:49 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veşti bune pentru poliţişti. Ce a decis comisia de muncă a Camerei Deputaţilor referitor la plata orelor suplimentare

ro

06 Mar, 2018 20:32 1791 Marime text
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, mai multe amendamente la OUG 91/2017 privind modificarea legii salarizării unitare, printre care orele suplimentare efectuate de poliţişti să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, a anunţat preşedintele comisiei, Adrian Solomon, citat de Agerpres.ro. 
 
De asemenea, jandarmii vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, iar "medicii, asistentele, şoferii de ambulanţe vor intra de la 1 martie cu grila din 2022", a precizat Solomon.
 

"Am votat astăzi ca orele suplimentare (ale poliţiştilor - n.r.) să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, să nu fie un festival de ore suplimentare, ai nu ai treabă te duci la serviciu, ci numai pe acele cazuri speciale în care ordonatorul de credite face un ordin şi spune: în cazul infracţiunilor flagrante, în cazul accidentelor. (...) Până acum, orele suplimentare se compensau cu timp liber. În momentul de faţă, plătindu-se, există posibilitatea să exagereze cu orele suplimentare", a declarat Solomon, după şedinţa Comisiei de muncă a Camerei.

 
El a spus că aceste drepturi în plus pentru poliţişti au fost votate având în vedere eforturile pe care le fac.
 

"Poliţiştii deja au salarii mai mari, dar vor avea nişte drepturi recunoscute în plus de lege tocmai că recunoaştem eforturile pe care le fac. Jandarmii, de exemplu, vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, pentru că stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzele, fără să aibă o pornire viscerală", a adăugat Adrian Solomon.

 
Raportul Comisiei de muncă cu amendamentele la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Sursa: Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii