Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reținut de DNA?

ro

29 Jul, 2016 02:30 2081 Marime text
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reținut în această noapte de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
 
Potrivit surselor citate, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (n.r. - Liviu Mihaiu). Sursele au arătat că acesta nu a recunoscut că a primit bani. Cu toate astea, aceleași surse au precizat că banii au fost duși la Bogdan Olteanu cash printr-un intermediar al lui Vîntu.
 
Suma despre care se vorbește în acest caz s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro, dar se face referire și la sprijin electoral, servicii de marketing și consultanță pentru traficarea influenței în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării, zonă în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu avea interese economice, au mai spus sursele citate de agerpres.ro.

Bogdan Olteanu (n. 29 octombrie 1971, București) este un politician și avocat român de origine evreiască, viceguvernator al BNR, fost deputat de București și fost membru al Partidului Național Liberal. A deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României între 2006 și 2008. De asemenea, în perioada decembrie 2004-martie 2006, el a fost ministru delegat pentru relația cu Parlamentul în Guvernul Tăriceanu.
 
După absolvirea facultății, în anul 1997 a fost angajat pe postul de consilier al Ministrului de stat, Ministrul industriei și comerțului, Călin Popescu Tăriceanu. După ce a fost o scurtă perioadă și consilier RATMIL în anul 1998, el a început să profeseze avocatura în cadrul Cabinetului de Avocatură Bogdan Olteanu.
 
Înscris ca membru în Partidul Național Liberal în anul 1991, el a activat în cadrul tineretului liberal, ocupând funcțiile de secretar general al Organizației Studenților Liberali (1993-1996) și apoi de vicepreședinte (1996-1998) și președinte (1998-2000) al Tineretului Național Liberal.
 
Între anii 2001 și 2002 a fost membru supleant al Biroului Permanent Central al PNL. Începând cu anul 2002 ocupă funcția de președinte al Curții de Onoare și Arbitraj a Partidului Național Liberal.
 
Ca urmare a alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, Bogdan Olteanu a fost ales deputat de București pe listele Alianței Dreptate și Adevăr. În calitate de deputat, el a fost membru în Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă (până în septembrie 2006), deținând și funcția de președinte al acesteia până în februarie 2005, apoi membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții (septembrie 2006 - februarie 2007) și în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (din februarie 2007).

 
Până în anul 2005, Bogdan Olteanu a deținut 50% din capitalul social al societății de consultanță Gorghiu & Asociații și a figurat ca asociat, alături de soția sa Cristina Andone, la firma SC Cristina Consulting SRL, societate înființată în anul 2002. Deține acțiuni la Banca Comercială Ion Țiriac. De asemenea, Bogdan Olteanu a figurat și ca membru în comisiile de privatizare a BCR și CEC.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii