Vicepreşedinţii PSD Constanţa Nicolae Moga şi Felix Stroe au demisionat din funcţii

17 Nov, 2014 15:07
ZIUA de Constanta
4532
Marime text
"Având in vedere rezultatul alegerilor prezidenţiale in judeţul Constanţa, cred cu tărie că trebuie să îmi asum responsabilitatea acestuia înaintându-mi demisia din funcţia de vicepreşedinte al Organizatiei Judeţene Constanţa a PSD. În calitate de coordonator al campaniei electorale port întreaga responsabilitate a rezultatului obţinut. În acelaşi timp vreau să le mulţumesc tuturor celor care au crezut în această campanie şi s-au implicat cu toate resursele lor pentru ea. Vreau să îi asigur pe toţi constănţenii că le respect votul dat şi în acelaşi timp să ii asigur că Organizatia Judeţeana PSD Constanţa are în continuare resursele umane necesare reprezentării cu cinste a intereselor municipiului şi judeţului Constanţa la nivel naţional", spune senatorul Nicolae Moga într-un comunicat de presă.
"Mâhnit de rezultatul alegerilor prezidenţiale în plan judeţean consider că este un gest profund moral să-mi înaintez demisia din funcţia de vicepreşedinte al PSD Constanţa. Deşi responsabilitatea mea politică concretă in cadrul Organizatiei Judeţene Constanţa este coordonarea activităţii de partid în Colegiul Uninominal de Deputaţi D3, colegiu în care PSD a câştigat alegerile, atât în turul I cât şi in turul al II-lea, mă consider vinovat alături de ceilalţi colegi ai mei din conducerea Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa în principal pentru faptul că nu am reuşit in ultimii ani să-i conving că strategia promovată pentru activitatea de relaţionare a partidului cu cetăţenii judeţului Constanţa, cu tineretul în special, este greşită, ceea ce s-a reflectat în rezultatele obţinute in această campanie electorală. Cu mulţumiri sincere pentru toţi colegii mei din colegiu şi din judeţ care au făcut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru câştigarea acestor alegeri, cu respect şi loialitate în continuare faţă de valorile social-democrate, voi rămâne un simplu membru de partid al PSD Constanţa", spune, la rândul său, vicepreşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- diana 18 Nov, 2014 11:45 Venituri suplimentare de minim 300 dolari/luna prin munca pe calculator la domiciliu 1-2 ore/zi.
- daniel 17 Nov, 2014 15:58 sper sa nu va mai revedem curand...