Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:04 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta amenință Evenimentul Zilei. Un atac fără precedent la libertatea presei!

ro

11 Sep, 2011 23:25 1643 Marime text

Invitat vineri la emisiunea lui Victor Ciutacu, preşedintele PSD, Victor Ponta, a avut mai multe atacuri dure la adresa Evenimentului Zilei. Printre altele, Ponta a amenințat că va acționa ziarul în instanță dacă nu îi va repara imaginea în cazul anchetei ANAF.Ponta a anunţat că va depune mâine, la judecătoria sectorului 1, o acţiune civilă împotriva "celor de la Evenimentul Zilei, care sunt tot timpul mână în mână cu Băsescu şi cu Blejnar".

Întrebat de moderatorce obiect va avea plângerea respectivă, Ponta a spus că ar vrea ca Evenimentul Zilei "să publice unde a publicat până acum articolele cu Ponta care a furat bani de la Turceni şi Rovinari, ca aşa zice Băsescu, tot acolo să publice adresa ANAF-ului că nu e adevărat". În caz contrar, Ponta va cere daune.

Totodată, preşedintele PSD s-a plâns şi de faptul că Evenimentul Zilei l-a găsit vinovat şi în cazul interpretării imnului naţional de către Marcel Pavel.

În aceeaşi emisiune, Ponta l-a acuzat pe şeful ANAF că nu mai vorbeşte de altceva decât de Ponta, Şova, Ciutacu şi Badea. "L-aţi auzit să mai controleze pe cineva în ţara asta?", l-a întrebat Ponta pe Ciutacu. Moderatorul emisiunii i-a amintit că Blejnar susținecă preşedintele PSD a făcut o obsesie pentru el. "Citez din «Evenimentul Zilei» ca din Biblie, să ştiţi...", a spus Ciutacu.
"Aoleou, nu, din Biblia lui Iuda, poate..", a completat, repede, Ponta.

"Doi nebuni...și cu Oprescu trei"

Preşedintele PSD l-a acuzat din nou pe şeful statului că a fost securist şi că aplică tactica şantajului. "...Toată lumea zice, domnule de ce tac toţi? De ce se predau şi «Evenimentul zilei» şi Dinu Patriciu? (....) Pentru că pe toţi ori îi are la mână cu dosare penale ori le dă afaceri", a mai spus Ponta, precizând că lui şi lui Crin Antonescu şeful statului nu are ce să le facă, nu are ce dosare să le scoată. "Uite, au găsit doi nebuni ... şi cu Oprescu trei, cărora nu le e frică de Băsescu şi de securiştii lui", s-a lăudat preşedintele PSD.

"Ştiţi ce mi se pare mie realmente distractiv, ca să spun aşa? Din nou, ştiţi, presa asta a lui Băsescu, adică TVR, Evenimentul Zilei, B1, domnule, ne-au ţinut, ţineţi minte, acum trei luni cu nunta lui Mocanu? Domnule, baronul, ticălosul, banditul, ruşine USL... Să vedeţi ce plânge Evenimentul Zilei acum de grija lui Mocanu...", a mai spus preşedintele PSD, Victor Citacu precizând şi el că a văzut că au apărut nişte interviuri cu Mocanu.

"Eu am vrut să îl întreb pe domnul Mocanu, «Domnule, nu-s ăia care te-au făcut harcea-parcea acum două luni? Acum văd că plâng pe umărul tău... Ia zi-le că nu mai eşti supărat pe USL, să vezi că iar îşi aduc aminte că eşti baron». Adică, ştiţi cum? Faptul că unii au obrazul gros şi pot, astăzi scriu ceva, mâine nu mai vorbesc... Aţi văzut editorialul ăla genial al lui Cărtărescu, în care îl lăuda pe Patriciu, după ce îl făcuse Petro-liberalul, după care «domnul Patriciu, dumneavoastră, farul liberalismului»... Hai, domnule, sunt jenanţi ăştia, sunt penibili...", a ţinut să arate Ponta.

Întrebat de Ciutacu dacă îi trăsneşte vreun gând, ţinând cont de faptul că editorialistulEvenimentului Zilei,HoriaTabacu, a anunţat pe surse căvor fi nişte sinucideri ale liderilor opoziţiei, Ponta a spus că nu vrea să glumească cu aşa ceva. " Sper să nu ne sinucidă pe nici unii, Doamne fereşte! V-am zis, nici în glumă nu vreau să vorbesc de aşa ceva", a spus președintele PSD.

Sursa: EVZ.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii