Victor Ponta Nu vor fi schimbari fiscale majore in 2014. Decidem pana la sfarsitul lui octombrie
Victor Ponta: Nu vor fi schimbari fiscale majore in 2014. Decidem pana la sfarsitul lui octombrie
05 Oct, 2013 19:04
ZIUA de Constanta
1526
Marime text
Premierul Victor Ponta a declarat sambata, in cadrul emisiunii Income difuzata de Antena 3, ca Executivul nu are in vedere schimbari fiscale majore pentru anul viitor, cota unica va ramane de 16%, iar TVA va fi redusa, "daca experimentul cu painea se dovedeste de succes", doar la produsele alimentare. Mai mult, premierul a precizat ca pana la sfarsitul acestei luni se va decide "unde mergem cu relaxarea fiscala pe piata muncii", mentionand doua variante de lucru, respectiv reducerea contributiilor de asigurari sociale sau cresterea bazei salariale nesupuse impozitarii, "adica sa ducem mai sus salariul pe care nu-l impozitam cu absolut nimic, practic salariul minim sa nu-l impozitam cu acel 16%".
Declaratiile premierului Victor Ponta:
Sunt lucruri importante pe care le-am realizat in aceste 550 de zile (de guvernare). Si sunt si mai multe lucruri pe care trebuie sa le realizam in continuare.
Din punctul de vedere al datelor economice, cred ca am indeplinit cam tot ceea ce era esential, si anume am reusit sa castigam marile pariuri cu fondurile europene, avem toate programele deblocate, saptamana aceasta am ajuns la cifra de 2 mld. de euro absorbiti in 2013.
In ceea ce priveste obligatiile noastre internationale, am incheiat cu bine un acord cu FMI, am semnat unul nou si practic deficitul si toate celelalte sunt in grafic. Avem o crestere economica peste cea prognozata - 1,7%.
Pe de o parte ne-am achitat de toate obligatiile statului, de pensii, inclusiv pensii crescute cu rata inflatiei, salarii reintregite, functionarea institutiilor publice, am redus toate arieratele la sanatate, la autoritati locale, si n-am marit nicio taxa importanta, a ramas cota unica 16%, TVA 24%, pe care l-am redus la paine. Deci, pe intelesul oamenilor, nu au fost taxe mai mari, in schimb ne-am achitat fara niciun fel de probleme de principalele obligatii ale statului.
(Va fi nevoie sa taiati de la investitii pentru incadrarea in deficit?) Nu. E o obligatie pe care Romania o are ca membru al UE, am ratificat Tratatul fiscal. Ne-am incadrat si anul trecut, deci a fost o restrangere, am cheltuit mai putin raportat la ce incasam raportat la 2010-2012, ceea ce inseamna ca cei care vin dupa noi, peste 7-10 ani, platesc mai putine datorii si mai ales cu dobanzi mai mici. Ceea ce este vital insa este partea de incasari; noi nu avem in 2013 incasari mai mici decat in 2012, sunt chiar mai mari, cu rata inflatiei doar, dar sunt mai mici decat cele prognozate.
Si aici avem trei tipuri de probleme, pe unele le putem rezolva, pe altele nu. Prima problema: noi aveam de exemplu pe luna septembrie prognozat un miliard de lei profit doar de la Banca Nationala, plus profituri de la banci, prin schimbarea regulamentelor BNR si ale bancilor comerciale, isi fac provizioane, o sa incasam zero. Deci nu e vina Guvernului si nici nu e vina BNR.
Nu, nu vom taia de la investitii (ca sa acoperim acest deficit). Din fericire, principala noastra tinta pe 2013 a fost cofinantarea proiectelor din fonduri europene si avem toti banii pentru cofinantare.
Deci, prima problema e sectorul bancar, aici Guvernul nu poate face mare lucru. Ceea ce am putut noi sa facem este sa nu ne mai imprumutam noi de la bancile din Romania, am iesit pe pietele externe, ne-am imprumutat ieftin, cel mai ieftin din ultimii 20 de ani, si in felul asta bancile din Romania cel putin nu pot sa spuna ca dau bani Guvernului, ar trebui sa dea firmelor private.
A doua problema a fost si este reorganizarea ANAF. E o chestiune pe care toata lumea stia ca trebuia s-o facem de ani de zile, nimeni nu a avut curaj pentru ca se stia ce am patit si noi: ca in momentul restructurarii, doua-trei luni, ai o perioada in care au plecat cei vechi, pana vin cei noi ai probleme de incasari.
Apoi aveam un fenomen cu totul special, problemele cu insolventa. Aveam un fenomen accentuat in Romania in care firme sanatoase din punct de vedere fiscal intra in insolventa ca sa nu plateasca statului taxele si fac concurenta neloiala celor care platesc.
Deci aceste doua lucruri, reorganizarea ANAF si insolventa, le-am rezolvat si le rezolvam, ceea ce tine de incasarile din sectorul bancar nu tine de Guvern.
(Exista in scrisoarea de intentie catre FMI si alte prevederi legate de posibile cresteri de taxe sau impozite? In afara de impozitul forfetar...) Nu, atentie, nici macar forfetarul nu e prevazut in acordul cu FMI, este o initiativa a Guvernului preluata si, din punctul meu de vedere, bine gestionata de dna Grapini, a venit cu proiectul de lege in Parlament, daca Parlamentul il va adopta, va insemna ca pentru anumite tipuri de servicii nu-ti mai iau niciun fel de impozit pe profit, toate celelalte, ai o taxa pe care o platesti anual si nu mai vin sa te intreb nimic altceva. Deci asta nu e in acordul cu FMI.
(Vor fi sau nu schimbari fiscale majore in 2014?) Nu. Cota unica de 16% ramane, TVA-ul va fi redus in 2014, din pacate, doar la - daca experimentul cu painea se dovedeste de succes - la produse alimentare, accizele scad practic, pentru ca se raporteaza la cursul leu-euro din 1 octombrie si anul asta leul a fost mai puternic decat anul trecut.
Si avem de decis, si asta decidem in cursul lunii octombrie, dupa care propunem in noiembrie Parlamentului, unde mergem cu relaxarea fiscala pe piata muncii. Mergem la reducerea contributiilor de asigurari sociale - e una din variante, iar a doua varianta este cresterea bazei salariale nesupuse impozitarii, adica sa ducem mai sus salariul pe care nu-l impozitam cu absolut nimic, practic salariul minim sa nu-l impozitam cu acel 16%. Sunt doua variante de lucru pe care, impreuna cu dl Chitoiu si cu dl Voinea, le studiem acum ca impact bugetar si pana la sfarsitul lunii octombrie le decidem.
Independenta energetica
(Mizati pe gazele de sist?) Mizez in primul rand pe ceea ce, sigur, naste discutii, dar nu doar in Romania, ci in toata Europa - am vazut ca guvernul francez a lansat acum strategia de minerit, guvernul finlandez are o strategie lansata inca din luna mai, Polonia la fel - si anume pe exploatarea resurselor naturale. Si aici nu ne reducem doar la discutia despre Rosia Montana, vorbim despre multe alte resurse din zona mineritului care trebuie exploatate. Daca vorbim de gaz, da, miscarea strategica este exploatarea gazelor, in primul rand cele din offshore, dar si inceperea explorarilor pentru gaze de sist, pentru a nu depinde de nimeni. Noi in momentul asta importam de la Gazprom, cand spun ca nu vreau sa depindem de nimeni, da, vreau sa avem propria noastra productie, atentie, cu o nota importanta: care sa acopere si necesarul R. Moldova, pentru ca faimosul gazoduct, pe care nu l-a facut nimeni cand il facem noi si il mai inspecteaza presedintele, va fi gata la timp. Problema este sa avem si gaz sa livram R. Moldova, deci noi gandim productia de gaz pentru o populatie de 24 de milioane.
In ceea ce priveste energia electrica, unde avem un surplus, a fost un an bun pentru Hidroelectrica, Compania Energetica Oltenia are productie, au intrat capacitati de energie regenerabila, acum problema e ca avem energie si n-avem cui s-o vindem. Si aici, proiectul pe care l-am discutat la Ankara cu premierul turc Erdogan, si anume cablul de transport de energie intre Romania si Turcia, va fi esential pentru dezvoltarea noastra. Eu sper ca societatea de proiect sa o avem chiar anul acesta, studiile de fezabilitate exista, mergem la finantare, putem sa incepem chiar anul viitor constructia, daca toate conditiile sunt indeplinite. Din partea premierului turc exista tot sprijinul, Turcia e un mare consumator de energie si daca noi suntem in stare sa oferim energia electrica, sigur, si la pret competitiv, este o piata extraordinara.
(Rusia a redus saptamana aceasta taxarea in sectorul de petrol si gaze. Noi, la anul, avem de renegociat cu Gazpromul, de reinnoit un contract. Se va resimti aceasta scadere de taxe aplicata acum in Rusia si in buzunarele romanilor?) S-a resimtit deja, pentru ca pretul la gazele importate a scazut fata de anii trecuti, nu semnificativ, dar a scazut. Deci se resimte, in sensul in care liberalizarea pretului la gaze n-a avut acele efecte catastrofale, cred ca s-a scumpit cu 1% de la 1 octombrie; se vorbea de 15-20%, nu e cazul. La energie, facand acea reesalonare a certificatelor verzi, am avut o scadere a pretului, si mai ales ca a reintrat Hidroelectrica pe piata. Deci se simte pentru economie, de asta avem exporturi mai multe. Nu inseamna insa ca problemele cu marile companii au incetat. Eu am in minte mari companii, consumatoare de energie, pe care trebuie sa le sprijinim in continuare. Va dau un exemplu, Sidex din Galati. In Franta s-a inchis combinatul ArcelorMittal. Evident ca vom face tot posibilul sa-l tinem in viata aici. Competitivitatea industriilor in Europa este grav afectata in raport cu tarile care nu sunt in UE.
Consumul domestic a avut o crestere la momentul la care am dat inapoi salariile la bugetari. Insa, in zona privata nu s-a simtit la fel de mult, in zona privata nu s-au reintregit salariile de dupa criza.
Anul viitor cu siguranta vom indexa pensiile, cel putin cu rata inflatiei, de fapt mai mult decat rata inflatiei pentru ca se pare ca, dupa niste alarme false ca o sa fie o mega-inflatie, o sa avem undeva spre 2% inflatie, foarte mica. Deci in mod sigur pensiile le indexam si in mod sigur avem la salarii un spatiu egal cu rata inflatiei pentru a creste, din punctul meu de vedere, salariile cele mai mici din zona bugetara. In zona privata insa, aceasta relansare a exporturilor si a productiei industriale sper sa se reflecte incet-incet si in salarii, pentru ca altfel de unde consumi.
Exporturi mai mari inseamna TVA ramburat mai mult, inseamna bani mai putini la veniturile din TVA. Eu cred insa ca e bine, eu cred ca daca Romania redevine un exportator important, si nu doar in UE, ci mai ales in afara UE, cred ca pe termen mediu si lung este un lucru extraordinar pe care trebuie sa-l sprijinim, chiar si cu dificultatile de sfarsit de an.
Proiectul Rosia Montana
(Spuneati ca existe interese in spatele unora care contesta acest proiect. Va refereati la companii sau la state?) In mod sigur a existat si e normal sa existe o diviziune in societate intre cei care spun ca locurile de munca si investitiile sunt mai importante si cei care spun ca protectia mediului e mai importanta. Cu contractul s-a mai lamurit lumea.
Clasa politica n-a fost divizata. Clasa politica, si dl Basescu si dl Antonescu si eu si altii, am studiat, am avut diverse pozitii, in general pro-locuri de munca si investitii. Cand au aparut manifestatiile publice, au fost oameni care si-au schimbat pozitia. In mod sigur cel mai ciudat caz este PDL, care a sustinut tot timpul proiectul si acum spun ca voteaza contra doar pentru ca protesteaza niste oameni in strada. E un gen de ipocrizie politica ce nu produce efecte, adica cei din strada stiu ca PDL e pentru proiect.
(Credeti ca se joaca mandatul dvs pe proiectul Rosia Montana?) Nu, nu cred ca se joaca mandatul meu, cred ca se joaca ceva mai important decat mandatul meu. Nu vorbim doar de Rosia Montana, vorbim de o anumita gandire a Romaniei pentru viitor. Ne exploatam resursele naturale sau spunem 'nu mai exploatam nimic', o sa stam toti sa lucram doar in fata computerului, ceea ce nu e realizabil, nu e serios, si o sa tot importam resurse naturale.
Eu ce vreau sa spun si unde vreau sa ma pozitionez: ce care spun clar "nimic, trebuie sa pastram mediul orice ar fi, facem o gradina botanica in Romania", e un punct de vedere extrem, pe care nu il impartasesc si care nu poate fi convins, eu nu pot sa-i conving pe acei oameni ca trebuie sa facem minerit, exploatari de gaze. In schimb, exista o mare parte de romani in mijloc, care spun "noi vrem locuri de munca si investitii, dar vreau sa ne asigurati ca asta nu inseamna ca distrugem mediul". Si atunci cred ca preocuparea principala la toate aceste proiecte - si la Rosia Montana si ce va mai fi, CupruMin - este de a explica: astea sunt standardele europene respectate astaziin Suedia, Finlanda, Polonia, noi le respectam pe toate, facem un sistem si de monitorizare, ca nu le respectam doar pe hartie, si in conditiile in care respectam standardele pe care le aplica astazi Europa, nu mai vorbesc de America si alte tari, hai sa facem locuri de munca si investitii.
(Sunt sanse sa treaca de votul Comisiei speciale din Parlament?) Comisia speciala va face doar un raport, eventual plenul Senatului. Daca se ramane intr-un vot pur politic, nu, nu va trece, pentru ca a anuntat PNL ca voteaza contra, n-a anuntat niciodata de ce, dar a anuntat ca voteaza contra; PDL a anuntat ca voteaza contra fara sa explice de ce pana acum au fost pentru si acum s-au razgandit; UDMR cred ca au fost singurii consecventi care au spus tot timpul ca sunt contra. Deci daca se va ramane pe un vot pur politic, e clar ca la Senat va fi respins proiectul. Daca aceasta Comisie reuseste sa explice si sa dea toate garantiile - eventual modificand proiectul de lege, pentru ca eu sunt de acord cu modificarea proiectului - ca se fac locuri de munca, investitii, beneficii pentru statul roman si se respecta toate standardele de mediu din Europa, atunci probabil ca proiectul va merge mai departe, nu stiu si nu pot sa anticipez.
(Despre criticile europarlamentarei finlandeze care a spus ca Ponta intoxica presa folosind modelul finlandez, pentru ca Finlanda are o singura mina care exploateaza cu cianuri) Dna europarlamentar ecologist din Finlanda este impotriva si a guvernului finlandez care exploateaza. Exista ecologisti adevarati, pe care ii si cred, care spun "sa nu se mai exploateze nicaieri cu cianuri". In Suedia astazi se exploateaza si ecologistii din Suedia sunt impotriva, in Finlanda la fel si ecologistii ca dna europarlamentar sunt impotriva, si in Romania astazi se exploateaza, dar n-au fost proteste pentru alte exploatari ci doar pentru cea de la Rosia Montana.
Pana la urma si exploatarea miniera clasica pentru lignitul din Oltenia, nu poti sa spui ca nu afecteaza mediul, si petrolul pe care il extragem astazi din Prahova afecteaza, problema e de a respecta niste standarde la nivel european si de a nu-ti nega ca si tara dreptul la dezvoltare. Altfel, o sa ramanem cea mai saraca tara din Europa in continuare, cu cele mai bogate resurse neexploatate. E un pic ilogic acest lucru.
Sursa: hotnews.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii