Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:19 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Vinul este cultură, nu doar o simplă băutură” Cel mai nou număr al revistei Vinul.ro a fost lansat, ieri, la Constanța (galerie foto)

ro

01 May, 2014 15:49 2538 Marime text
Lansarea revistei Vinul.ro cu numărul 72 a adunat numeroși iubitori de vinuri din Constanța, ieri, la restaurant Fabaria. Gazdele evenimentului au fost Cezar Ioan, editorul revistei Vinul.ro, și Ștefan Timofti, sommeiler-ul Casei de Vinuri Cotnari, iar condiția de participare, voia bună și, bineînțeles, pasiunea pentru vinuri.
Au fost prezenți la eveniment cunoscuți oameni de afaceri constănțeni, dar și reprezentanți ai administrației publice locale, în speță, primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie, și Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă. 

Turneul de lansări, derulat sub sloganul „Intră și tu în lumea Vinul.ro”, a fost demarat la începutul anului 2014, revista ajungând până acum în Brașov, Cluj și Iași, de la Constanța urmând drumul spre Oradea, pentru lansarea următorului număr. Așa cum ne-a mărturist Cezar Ioan, editorul revistei, fiecare număr lansat în acest an va fi însoțit de o degustare de vinuri realizată în parteneriat cu Casa de Vinuri Cotnari. „Anul 2014 este anul în care noi credem că trebuie să promovăm toate vinurile românești” a adăugat acesta.

Constănțenii s-au adunat, astfel, la un pahar de vorbă, savurând din vinuri de calitate precum Busuioaca de Bohotin Domenii, Tămâioasă Românească Colocviu de la Roma 2011, Grasă de Cotnari Colocviu la Moscova sau Fetească Neagră Domenii 2012. Vedeta serii a fost, însă, fără îndoială, Busuioaca de Bohotin la Paris, un vin deosebit, care nu are mai mult de trei săptămâni de când a apărut pe piață. De altfel, după cum ne-a declarat Ștefan Timofti, Casa de Vinuri Cotnari este singurul producător din România care a adus pe piață prima și unica Busuioacă de Bohotin, vinificată în sec.

„Vinul este cultură, nu doar o băutură” a declarat editorul revistei atunci când a vorbit despre noul număr Vinul.ro, promovând, totodată, cultura gustului tradițional românesc. „În spatele vinului este foarte multă muncă și pasiune și, spre deosebire de alte băuturi, vinul transmite ceva din locul de origine” a fost motivarea lui Cezar Ioan atunci când a declarat că, împreună cu sponsorul inițiativei sale, promovează doar produse românești de cea mai înaltă calitate.

În cel mai recent număr al revistei, lansat ieri la Constanța, puteți citi interviuri cu Bernard Magrez, singurul francez proprietar a nu mai puțin de patru Chatea-uri Grand Cru Classe și a altor 36 de crame din întreaga lume, Florin Bejan, proprietarul Vinexpert, dar și alte personalități din același mediu. Si, ca întotdeauna, veți găsi în paginile celui mai nou număr Vinul.ro, detaliile evenimentelor din întraga țară, a căror vedeta a fost nimeni altul decât...vinul.

Casa de Vinuri Cotnari este un proiect distinct, fondat de marele proucător Cotnari SA și este singura in România care se poate mândri cu un portofoliu ce deține vinuri provenite exclusiv in struguri autohtoni. „Aducem în pahar o mineralitate, un vin pe care să-ți facă plăcere să-l bei, un vin care să nu ne obosească la masă” a declarat Ștefan Timofti, sommeiler-ul Casei de Vinuri Cotnari, prezentând cele două game bine definite, Domenii – cu patru soirui de vin intre care două vinificate sec și două, demisec- și Colocviu – cu patru soiuri vinificate sec.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii