Viorel Hrebenciuc şi fiul său Andrei află astăzi dacă rămân în continuare în arest

28 Nov, 2014 10:44
ZIUA de Constanta
2015
Marime text
Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia, Andrei, află astăzi dacă vor fi cercetaţi în continuare în arest preventiv. Cei doi au ajuns cu puţin timp în urmă la Curtea Supremă. Magistraţii vor lua în discuţie contestaţia acestora împotriva deciziei prin care le-a fost prelungită măsura până pe 22 decembrie.
Tot astăzi, instanţa va judeca şi contestaţia formulată de Gheorghe Sturdza. Şi acesta cere să fie cercetat în stare de libertate. Fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor a fost arestat preventiv, pe 29 octombrie, de judecătorii instanţei supreme, fiind acuzat de trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană cu funcţie în partid. Concret, fostul deputat ar fi intervenit pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să obţină, printr-o hotărâre judecătorească, peste 43.000 de hectare de pădure, chiar dacă nu avea acest drept.
Mai exact, intervenţia parlamentarului ar fi survenit după ce Tribunalul Covasna s-a pronunţat în acest dosar de retrocedare, iar funcţionarii din cadrul Direcţiei Silvice Bacău şi ai Comisiei de Fond Funciar Bacău au introdus cerere de revizuire deoarece instanţa retrocedase 43.000 de hectare în condiţiile în care fuseseră solicitate doar 23.000. Pentru „a-i linişti“ pe angajaţii Direcţiei Silvice, Hrebenciuc l-ar fi abordat pe Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, prin intermediul lui Ilie Sârbu, care ar fi avut „foarte mare influenţă asupra directorului“.
Astfel, începând din 2013, Crăciunescu a răspuns solicitărilor lui Viorel Hrebenciuc, prin intermediul lui Sârbu, referitoare la modul în care Romsilva trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure de peste 40.000 de hectare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii