Viorica Dăncilă, inspecţie în zonele cu risc de inundaţii - „Acordăm importanță prevenirii efectelor inundațiilor"
Viorica Dăncilă, inspecţie în zonele cu risc de inundaţii - „Acordăm importanță prevenirii efectelorPremierul Viorica Dăncilă a inspectat, astăzi, lucrările mai multor obiective de investiții pentru apărare împotriva inundațiilor, din județul Neamț.
Prim-ministrul a fost însoțit de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, ministrul Afacerilor Internelor, Carmen Dan, și ministrul Transporturilor, Lucian Șova.
„Acordăm importanță prevenirii efectelor inundațiilor. Imediat după inundațiile din vară, am cerut o evaluare completă a situației zonelor de risc la inundații, pentru a vedea cu exactitate unde pot apărea în viitor probleme cu digurile pentru a interveni în consolidarea lor. Pe baza acestei evaluări complexe a Apelor Române, se fac intervenții în consolidarea și construirea unor diguri acolo unde riscurile să se producă inundații sunt ridicate. Am alocat banii necesari, acum dorim să ne asigurăm că lucrările vor fi executate la termen, până la sfârșitul acestui an”, a afirmat șeful Executivului.
Primul obiectiv a fost “Amenajare râu Cracău la Slobozia, județul Neamț”. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost informată despre stadiul execuției, caracteristicile tehnice, scopul și alte detalii referitoare la acest obiectiv, de către directorul general al A.N „Apele Române”, Victor Sandu.
Obiectivul de investiții “Amenajare râu Cracău la Slobozia, județul Neamț” a fost aprobat, în regim de urgență, prin H.G. 516/12.07.2018, valoarea totală fiind de 57,2 milioane lei. Prin această investiție se va regulariza albia existentă a râului Cracău pe o lungime de 3,5 km, se va amenaja o albie nouă deviată a râului pe o lungime de 5,059 km și se vor construi 2 poduri. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Apelor și Pădurilor, iar autoritatea contractantă este A.N „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret.
În timpul inundațiilor din luna iunie 2018, au fost afectate lucrările executate din albia deviată a râului Cracău, fiind puse în pericol cele două conducte magistrale de gaze. Astfel, a fost necesară continuarea în regim de urgență a lucrărilor și finalizarea acestora, pentru a scoate de sub incidența inundațiilor cartierul Slobozia din orașul Roznov, respectiv un număr de aproximativ de 1100 de gospodării și 3800 locuitori. Neexecutarea acestor lucrări ar duce la accentuarea eroziunilor existente în zona conductelor magistrale de gaze, dezgolindu-le, existând astfel pericolul fisurării lor.
Scopul obiectivului “Amenajare râu Cracău la Slobozia, județul Neamț” constă în apărarea împotriva inundațiilor, stoparea eroziunilor active din albia minoră, stabilizarea albiei și îmbunătățirea scurgerii debitelor lichide și solide pe albia actuală.
Un alt obiectiv vizitat de premierul Viorica Dăncilă împreună cu cei trei miniștri a fost „Regularizare albie pârâu Borca și Sabasa la Borca, județul Neamț”, investiția, în valoare de 3,6 milioane lei fiind aprobată, cu finanțare în regim de urgență, prin H.G nr.582/02.08.2018. Și în acest caz, ordonatorul principal de credite este Ministerul Apelor și Pădurilor, iar autoritatea contractantă este A.N. „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, lucrarea urmând a fi finalizată în decembrie 2018. Stadiul execuției, caracteristicile tehnice ale acestei investiții, precum și alte detalii privind șantierul au fost prezentate de directorul A.B.A Siret, Vlad Marcoci.
Execuția în regim de urgență a lucrărilor este necesară pentru refacerea unui tronson pe pârâul Borca în lungime de 550 m de zid de sprijin realizat din beton armat, refacerea unui tronson pe pârâul Sabasa, în lungime de 40 m cu zid de sprijin realizat din beton armat, și refacerea apărării de mal cu gabioane, pe tot pe pârâul Sabasa, pe o lungime de 25 metri liniari.
Investiţia este necesară deoarece în cazul în care nu se realizează lucrări de apărare a malurilor vor fi în continuare pagube când se vor produce viituri. Se va evita, astfel, afectarea pe viitor a gospodăriilor, a drumului comunal și a celui județean, precum și infrastructura podului.
Tot în zona Borca, prim-ministrul Viorica Dăncilă și cei trei membri ai Cabinetului au inspectat lucrările din cadrul obiectivului de investiții ”Reducerea gradului de risc la inundații pe râul Bistrița, sector Borca-Poiana Teiului, jud. Neamț”. Valoarea actualizată a investiției este de 45,6 milioane lei și are ca termen de finalizare anul 2020.
În cadrul acestui obiectiv se realizează diguri de apărare pe o lungime de 15,6 km.
Ordonatorul principal de credite este Ministerul Apelor și Pădurilor, iar autoritatea contractantă este A.N „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret. Caracteristicile tehnice ale lucrării au fost prezentate, la fața locului, de directorul A.B.A. Siret, Vlad Marcoci.
Necesitatea întocmirii acestui proiect a apărut ca urmare a depăşirii cotelor de inundaţie în mod frecvent pe râul Bistriţa, pe sectorul studiat, producând numeroase pagube.
Realizarea acestui obiectiv contribuie la regularizarea cursurilor de apă și apărarea gospodăriilor și a terenurilor împotriva inundațiilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp