Viorica Dăncilă, întrevedere cu președintele Federației Femeilor din întreaga Chină
Viorica Dăncilă, întrevedere cu președintele Federației Femeilor din întreaga Chină
17 Sep, 2018 12:54
ZIUA de Constanta
1568
Marime text
Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă a avut astăzi o întrevedere cu Shen Yueyue, vicepreședinte al Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze și Președintele Federației Femeilor din întreaga Chină.
Shen desfășoară o vizită de lucru în România, prilej de consolidare a agendei bilaterale, a realizării de schimburi de experiență la nivel guvernamental și parlamentar, ca dovadă a dorinței reciproce a României și R.P. Chineze de menținere a unei relații dinamice.
Prim-ministrul român a afirmat dorința țării noastre de intensificare a relațiilor economice și comerciale, având ca obiectiv echilibrarea balanței comerciale prin sporirea exporturilor românești către China.
Șeful executivului a exprimat interesul României pentru atragerea de investiții din China și a prezentat modificările legislative în domeniul parteneriatului public-privat, care urmăresc crearea unui mediu investițional mai atractiv.
Totodată, a subliniat interesul de a dezvolta cooperarea româno-chineză în domeniul energetic și al infrastructurii de transport.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a susținut dezvoltarea relațiilor inter-umane în cadrul bilateral, precum și continuarea unei implicări de substanță în formatul de cooperare China – Europa Centrală și de Est.
În cadrul convorbirilor au fost abordate oportunitățile de promovare a egalității de gen, aspect social cu relevanță specială pentru România, cât și pentru Republica Populară Chineză – și care constituie, în același timp, o temă definitorie a președinției române a Consiliului UE în semestrul I 2019.
Prim-ministrul român a reamintit susținerea pe care România o oferă implementării unei platforme de cooperare și încurajare a antreprenoriatului feminin, care să reunească experți și instituții relevante din toate statele formatului de cooperare China-CEEC.
De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat eforturile făcute de România în sprijinul contactelor la nivel științific, cultural, turistic și al relațiilor de afaceri între cele două state, inclusiv prin asigurarea de facilități în eliberarea vizelor de călătorie.
Oficialul chinez a punctat importanța acordată de autoritățile Republicii Populare Chineze relațiilor tradiționale de prietenie cu România și a transmis aprecieri pentru sprijinul arătat de Guvernul României în sensul concretizării de proiecte de anvergură, în beneficiul ambelor țări și popoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii