Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vocea României Scandal pe scenă, în culise şi în juriu între Moga şi Brenciu

ro

10 Nov, 2013 09:20 3815 Marime text
Emisiunea "Vocea României", difuzată la Pro TV, a ajuns, sâmbătă, la etapa confruntărilor, care s-a dovedit a fi una cu scântei atât pe scenă, dar mai ales în culise şi între membrii juriului.
În confruntări, fiecare antrenor stabileşte duete între membrii echipei sale, în urma cărora unul dintre ei va fi eliminat. Regulile jocului se schimbă însă din acest sezon la "Vocea României". După fiecare duet, concurentul eliminat de propriul antrenor poate fi "furat" şi adus în altă echipă de oricare dintre ceilalţi trei, prin apăsarea butonului verde.

Dacă se întâmplă ca mai mulţi antrenori să îşi dorească vocea aflată pe scenă, alegerea va aparţine concurentului, la fel ca în etapa audiţiilor pe nevăzute. Moga, Brenciu, Loredana şi Smiley au dreptul să "fure" câte doi concurenţi din echipele colegilor.
Primul duet al serii a fost între doi concurenţi din echipa lui Smiley: Gabriel Burduja şi Claudia Iuga, care au cântat o melodie a lui Brian Adams.
În final, Smiley a ales să renunţe la Gabi, Claudia mergând mai departe.
Următorul duel a fost între Diana Arvinte şi Gabriel Kiscuk, din echipa lui Horia Brenciu. După un duet extrem de echilibrat, dupa cum a declarat Smiley, Horia a decis să păstreze în echipă pe Diana.
însă Gabriel nu a plecat acasă, el fiind "salvat" de Marius Moga, care a decis sa îl aleagă în echipa sa.
După duel, Gabriel s-a declarat extrem de dezamăgit de decizia lui Brenciu, susţinând că el a fost cel care a cântat mult mai bine şi că nu înţelege deloc de ce antrenorul său a luat o astfel de hotărâre.
Marius Moga le-a ales pentru primul său duel pe Iovanna Milovanovici şi Mădălina Omania, iar alegerea a fost una incendiară, pentru că între cele două au ieşit scântei la repetiţii.
Smiley, desi a fost nemultumit de piesa, a declarat ca ambele fete au voci deosebite. In cele din urma, Marius a decis sa o pastreze pe Iovanna.
Mădălina nu a fost aleasă nici de ceilalţi membri ai juriului, iar reacţia acesteia a fost una extrem de nervoasă, declarând că nu-i vine să creadă că nu a mers mai departe.
Un alt duel "cu scântei" a fost cel dintre Aurel Niamţu şi Romeo Zaharia, din echipa Loredanei. Cei doi concurenţi s-au şicanat în timpul repetiţiilor şi chiar şi pe scenă, însă prestaţia lor a fost una apreciată de antrenori şi public.
Aurel a fost însă preferatul Loredanei şi a decis să meargă cu el mai departe.
Cel de-al doilea duel din echipa lui Smiley s-a dat între Iolanda Moldoveanu şi Gabriel Onilă. Antrenorii au laudat-o mai mult pe Iolanda pentru originalitatea interpretarii, Gabriel acuzând că a avut unele probleme medicale.

Smiley a decis să meargă mai departe cu Iolanda.
Pentru al doilea duel, Marius i-a trimis în ring pe Angelo Simonică şi Elis Opriş. Melodia aleasa nu a fost deloc una uşoara ("Papa was a rolling stone"), iar antrenorii au decis că nu li s-a potrivit deloc.
Marius Moga a decis sa mearga mai departe cu Angelo, Elis fiind eliminata din competiţie.
Următorul duel al lui Horia Brenciu i-a avut ca protagonişti pe Mihai Chiţu şi Ruxandra Măcărescu. Cei doi au interpretat o melodie a lui Robbie Wiliams şi Kylie Minogue.
Spiritele s-au incins şi de această intre membrii juriului. 'Nu poţi să spui că tu ai cele mai bune voci şi cele mai bune momente", l-au acuzat ceilalţi antrenori pe Horia.
Horia a decis ca va merge mai departe cu Mihai.
Smiley a aruncat încă o echipă în ring - Elena Şălaru şi George Secioreanu. Deşi Elena a impresionat mai mult antrenorii, Smiley a decis să il aleagă pe George.
Antrenorii Horia Brenciu şi Moga au decis să "o fure" pe Elena, moment ce a dat naştere unui nou conflict între cei doi membri ai juriului.
"Tu ai câştigat ultima Vocea României cu Julie şi nu o văd nicăieri, măi băiete. Nici la radio, nici la tv", l-a atacat Moga pe Brenciu.

 
Elena a decis, în final, că meargă în echipa lui Marius Moga.
Loredana i-a ales pentru al doilea duel pe Alina Dorobantu şi Mihai Bajinaru. Monica Anghel nu a fost deloc multumita de cei doi, insă Lori i-a contrazis pe ceilalţi antrenori: "Aţi reusit sa faceţi un moment magic".
Alina este cea care merge mai departe in competitie in echipa Loredanei. Din pacate, Mihai nu a fost ales de altcineva, asa ca a fost eliminat din concurs.
Ultimul duel din aceasta editie a fost din echipa lui Marius Moga - Dana si Bogdan, care au cantat o melodie a lui Simply Red.
Marius a decis sa mearga mai departe cu Dana, insă nici Bogdan nu a plecat acasa, ci a ajuns in echipa lui Smiley.
Sursa: mediafax.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii