Voicu risca sa ramana fara indemnizatie
Voicu risca sa ramana fara indemnizatieUnii democrat-liberali vor să-l lase pe senatorul Cătălin Voicu fără indemnizaţia de parlamentar în perioada acestuia de arest preventiv. Preşedintele Comisiei de Statut, pedelistul Gheorghe Bârlea a înaintat conducerii Senatului o solicitare privind sistarea drepturilor băneşti ale senatorului Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv. De altfel, Voicu nu a mai primit nici un beneficiu bănesc din partea Senatului din momentul în care a fost arestat şi până în prezent. Solicitarea a stârnit însă în comisia juridică aprigi controverse între membrii acestui for, îngrijoraţi de riscul pe care îl reprezintă crearea unui astfel de precedent. În apărarea lui Voicu au sărit nu numai social-democraţi, dar şi reprezentanţi PDL şi PNL, care au pledat pentru tratarea senatorului ca nevinovat până la o decizie definitivă a instanţei.
Sursa: antena3.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp