Vot decisiv pentru Elena Udrea. Fostul ministru află azi dacă va fi arestat
Vot decisiv pentru Elena Udrea. Fostul ministru află azi dacă va fi arestat
09 Feb, 2015 08:47
ZIUA de Constanta
930
Marime text



Ieri, Comisia Juridică a aprobat toate cele trei cereri ale DNA pentru încuviințarea arestării preventive a Elenei Udrea, în dosarele Gala Bute, Microsoft şi E-România.
Aviz favorabil au primit şi cele două cereri de începere a urmăririi penale. Rapoartele vor ajunge în plen, alături de un alt raport avizat pozitiv miercuri, în dosarul Gala Bute.
În total, Comisia juridică a dat ieri avize pozitive pentru cinci solicitări ale DNA. Este vorba despre cererea de permitere a extinderii urmăririi penale în dosarul Gala Bute, dar şi cea pentru arestarea preventivă.
Un alt aviz pozitiv a fost dat pentru începerea urmăririi penale în dosarul Microsoft. De asemenea, comisia juridică a Camerei Deputaţilor a fost de acord cu două cereri pentru arestare preventivă, una dintre ele motivată de încălcarea condiţiilor controlului judiciar.
Cea de a șasea solicitare a DNA care va intra în plenul Camerei se referă la începerea urmăririi penale în dosarul Gala Bute şi a primit deja aviz pozitiv în comisie, în urmă cu câteva zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii