Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea continuă să fie mohorâtă - Vezi prognoza meteo pe trei zile

ro

19 Jan, 2011 01:47 1583 Marime text
fog_08056100.jpgNorii, ceaţa şi burniţa ne amintesc mai degrabă de o zi închisă de primăvară, ca şi maximele, de altfel, care urcă şi la 10 grade Celsius. Maximele sunt încurajate să atingă astfel de vârfuri de masa de aer cald, care este deocamdată prezentă peste majoritatea regiunilor ţării.

Mai avem un răgaz de la iarnă şi miercuri, dar vremea începe totuşi să se răcească. Valorile termice sunt însă exclusiv pozitive, de la 2-3 grade în zonele joase din sud, est şi vest, unde ceaţa persistă, până la valori de 10 grade în dealurile Olteniei.

În Bucureşti, vremea e destul de mohorâtă, ceaţa s-a aşternut încă de peste noapte, iar burniţa e şi ea prezentă. Maxima atinge totuşi 3-4 grade.

Joi vremea continuă să fie închisă, mohorâtă mai ales în vestul, nordul şi centrul ţării, unde norii groşi aduc precipitaţii mixte: de la ploi până la ninsori.

Munţii şi ei în sfârşit primesc mult aşteptatele ninsori, dar în rest, ceaţa, însoţită de nori joşi şi burniţă, rămâne fenomenul principal. Precipitaţii în aceste zone ajung abia spre seară, dar mai mult sub formă de ploaie. Maximele scad, dar tot peste normă vor fi, cu valori de la 0 la 9 grade.

Vreme urâtă se anunţă şi în Bucureşti. Ceaţa este primul fenomen de care ne vom lovi în zori, dar amiaza reuşeşte deocamdată să ne aducă o valoare pozitivă, de 3 grade, în ciuda faptului că soarele nu se va arăta de sub nori.

Vineri simţim mai acut răcirea vremii, cu maxime de la minus 2 la cel mult 8 grade, iar norii vor trena peste toate regiunile ţării. Iarna revine de această dată în vest, nord şi centru cu ninsori, în timp ce în sud şi sud-est, unde e ceva mai cald, predomină ploile, în timp ce în sud şi sudvest ceaţa se aşterne şi ea la primele ore ale zilei.

În Capitală vremea ne va aduce tot 3-4 grade la amiază, dar soarele tot nu se arată, ba dimpotrivă, vorbim de nori mulţi şi burniţă.

Sursa: Realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii