Weekend-ul de patru zile strânge un număr record de turişti pe litoralul românesc
Weekend-ul de patru zile strânge un număr record de turişti pe litoralul românesc
13 Aug, 2011 00:20
ZIUA de Constanta
1349
Marime text
În staţiunea Mamaia hotelierii pot să-şi facă deja casa pentru acest
weekend, pentru că doar dacă folosesc şi şezlongurile pe post de paturi,
ar mai putea oferi locuri de cazare. Oameni din toată ţara continuă să
sune însă la recepţiile hotelurilor în speranţa că poate, cine ştie, au
noroc şi cineva a renunţat la rezervare. Nicio şansă. Cei care au ajuns
deja în staţiuni se pot considera norocoşi. Drumul spre mare este
infernal. Autostrada soarelui se dovedeşte neîncăpătoare pentru zecile
de mii de maşini. Aşa se face că de la Bucureşti la Constanţa, şoferii
au făcut mai bine de cinci ore pe un traseu pe care în mod normal îl
parcurg în doar două ore şi jumătate. La staţia de taxare de la Feteşti
cozile s-au întins pe kilometri întregi. Datele oferite de Asociaţia
Patronală Mamaia arată că în acest weekend în staţiunea Mamaia sunt în
jur de 30 de mii de turişti, în timp ce pe întreg litoralul numărul
acestora depăşeşte 210 mii. Aşa că putem vorbi despre un nou record al
acestei veri la mare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii