Zeci de amenzi aplicate de polițiștii locali din Constanța într-o singură zi. Ce nereguli au fost sancționate (galerie foto)
Zeci de amenzi aplicate de polițiștii locali din Constanța într-o singură zi. Ce nereguli au fost sancționate
21 Mar, 2019 13:43
ZIUA de Constanta
1158
Marime text
În cursul zilei de 20 martie 2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au constatat mai multe abateri de la normele legale în vigoare și au aplicat 256 amenzi contravenționale în valoare totală de 69.520 lei.
Potrivit reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în cadrul uneia dintre acțiunile tematice derulate pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 2, în intervalul 14.00-22.00, s-au efectuat următoarele operațiuni:
-15 polițiști locali au monitorizat următoarele cartiere și zone din municipiul Constanța: Tomis 3, Brotăcei, Cireșica, Henri Coandă, Tomis Nord, Trocadero, Victoria, Anadalchioi, Palazu Mare, Tomis Plus, Campusul Universitar, parcul Tăbăcărie și în proximitatea marilor centre comerciale din oraș, etc;
- au fost legitimate 38 de persoane;
- au fost conduse la sediul unității de poliție locală 7 persoane pentru stabilirea identității și luarea măsurilor legale;
- 2 persoane au fost predate Serviciului Public de Asistență Socială Constanța;
-au fost verificate 15 autovehicule și legitimați conducătorii auto, în limitele competențelor;
- a fost constatată o infracțiune prevăzută de Codul Vamal în forma continuată;
-s-au aplicat 35 amenzi contravenționale în valoare de 6.330 lei,în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, HCL nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța; O.U.G nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun, Legii nr. 12 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Sursa foto: Poliția Locală Constanța”Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare” - au transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii