Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:55 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi de doliu naţional în Ucraina

ro

25 Jan, 2015 16:36 1301 Marime text
Guvernul ucrainean a declarat duminică zi de doliu național după moartea a cel puțin 30 de civili într-un atac cu rachetă în orașul-port Mariupol din estul țării, relatează DPA, relatează Agerpres.

Ucrainenii, în frunte cu președintele Petro Poroșenko, au ținut un moment de reculegere la prânz, în timp ce în Piața Independenței (Maidan) din Kiev au fost aprinse în cursul nopții de sâmbătă spre duminică lumânări aranjate astfel încât să se poată citi numele orașului Mariupol.

Pe lângă cele 30 de decese, alte circa 100 de persoane au fost rănite în atacul asupra acestui oraș controlat încă de Kiev, potrivit autorităților locale. Peste 50 de locuințe, patru școli și trei grădinițe au fost afectate.

Investigațiile realizate de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au arătat că atacul a fost lansat din zona controlată de separatiștii proruși la est de oraș. Armata ucraineană și separatiștii s-au acuzat anterior reciproc de atac.

Sursa foto: paginaderusia.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii