Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:08 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi liberă pentru toți elevii și angajații de Paștele catolic!

ro

24 Mar, 2016 21:38 3954 Marime text
 
Catolicii sărbătoresc în 27 și 28 martie Paștele. Fiind o sărbătoare religioasă importantă, angajații și elevii catolici vor primi o zi liberă, mai exact luni (28 martie), în a doua zi de Paște. În structura anului școlar 2015-2016, ziua de 28 martie nu figurează ca zi liberă, însă Ministerul Educației a venit astăzi cu o precizare.
 

"Se aplică prevederile cumulate ale acelui ordin de ministru privind structura anului şcolar, unde se precizează că zilele libere legale sunt libere şi pentru elevi. Iar Codul Muncii specifică foarte clar că zilele de 27 şi 28 martie, fiind Paştele Catolic, sunt libere", a precizat Ministerul Educaţiei.

 
Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
 
- 1 şi 2 ianuarie;
- prima şi a două zi de Paşti;
- 1 mai;
- prima şi a două zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;
- 1 decembrie;
- prima şi a două zi de Crăciun;
- două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
 
În cadrul zilelor de sărbătoare legală unele au caracter laic, fiind de interes naţional, iar altele au caracter religios. Paştele, Rusaliile şi Crăciunul sunt sărbători religioase creştine, sărbătorite atât în cultul ortodox, cât şi în cel catolic la aceleaşi date sau la date diferite.

Textul legal citat nu este suficient de clar pentru a naşte o interpretare unitară, de aceea soluţiile sunt diferite şi la nivelul angajatorilor. Însă, angajatorii au obligaţia respectării Codului muncii şi nu pot ignoră faptul că anumiţi salariaţii aparţin unui cult religios declarat legal în România. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii