Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:48 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziarul Timpul. Patronatele din Turism sar la gâtul lui Mazăre “Încetaţi cu construcţiile de 1 Mai! Românii nu vin în vacanţă pe… şantier!”

ro

28 Apr, 2014 13:41 2294 Marime text
Sub titlul, extrem de imperativ şi tăios!, „Încetați cu construcțiile de 1 Mai: românii nu se duc pe litoralul românesc să viziteze șantierele patriei!”, Federația Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS), sub semnătura preşedintelui Dan Matei Agathon, vechi şi activ membru... PSD (!!!), fost ministru al Turismului, în două rânduri (în Guvernele, preponderent socialiste!, Nicolae Văcăroiu, 1992 – 1996, şi Adrian Năstase, 2000 – 2004!), îi trage un perdaf dur actualului primar (şi el pesedist, şi-ncă de frunte!) al Mamaiei (şi, printre picături, şi al suburbiei Constanţa...), care îşi aşteaptă turiştii, în minivacanţa din perioada 1 – 4 mai a.c, cu o staţiune care arată ca o... „organizare de şantier”, de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu!
Mazăre a şi anunţat, de altfel, chiar în săptămâna aceasta, CĂ NU NUMAI CĂ LUCRĂRILE, MAI ALES CELE DE ASFALTARE, NU VOR FI GATA, PÂNĂ LA 1 mAI, DAR... SE VA LUCRA ŞI ÎN PERIOADA MINIVACANŢEI!!!
Ţinând cont de adevărurile indubitale, din scurtul, dar incisivul, comunicat de presă al organizaţiei patronale de profil, condusă de către Agathon, dar şi de faptul că, deşi ieşit din prim – planul ierarhiei pesediste, fostul ministru rămâne, totuşi, „o voce”, în partidul din care fac parte şi primarul Radu Ştefan Mazăre (preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa, a socialiştilor români!) şi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (vicepreşedinte PSD pe judeţ), chiar merită să reproducem, integral, documentul primit astăzi, la redacţie.
Mai facem şi menţiunea (reîmprospătătoare de memorie) că, pe timpul celui de-al doilea mandat de ministru (în Guvenul lui Năstase), Agathon a colaborat foarte bine cu noul, pe-atunci, primar Radu Mazăre, chiar şi înainte ca acesta să intre... direct în fruntea organizaţiei judeţene a PSD, în anul 2003!
Dacă şi colegul de partid Agathon îl critică acum...

„Mini-vacanța de 1 Mai găsește litoralul românesc în aceeași fază a „șantierelor patriei”, ca în fiecare an!”...

„Dacă cineva crede că turiștii români mai au chef să se relaxeze printre schele și muncitori, se înșeală amarnic și nu este atent la faptul că există și alternativa altor destinații de litoral, în afară de cel românesc.
Așa încât îi sfătuim pe cei implicați fie să le încheie rapid, fie să amâne lucrările de amenajare, pentru sezonul estival, în perioada de după 1 Mai, dacă nu doresc să dea senzația că litoralul românesc este inspirat din opera Meșterului Manole, fiind mereu în construcție, dar niciodată terminat.
Prima impresie este întotdeauna cea mai importantă!
Dacă 1 Mai ne va găsi cu litoralul în paipanele, iar o să ne plângem că ne fug turiștii la bulgari, la greci sau la turci.
Și va fi numai vina noastră!
Suntem în capitalism, iar concurența își spune cuvântul.
Dacă nu facem efortul ca ceea ce oferim să arate bine și îngrijit, iar turiștii să nu participe obligatoriu la eforturile de amenajare anuale, atunci vom suporta consecințele...

Să nu ne facem iluzii, nimeni nu vine pe litoral ca să se distreze printre betoniere și materiale de construcții.
Aşa cum ne așternem prima impresie de 1 Mai, așa o să avem și sezonul estival!
De aceea, revenim cu îndemnul de a-i feri pe turiștii care vor alege litoralul românesc, pentru mini-vacanța de 1 Mai, de lehamitea lucrurilor pe jumătate terminate și de paragina șantierelor în desfășurare.”
IMAGINI:
1.Bine aţi venit pe şantier, în Mamaia, de 1 Mai: aşa arată faleza, acum, în buricul staţiunii, la Cazino!... (Foto: cugetliber.ro);
2.Dan Mathei Agathon, coleg de partid (PSD) cu... Mazăre, critică balamucul cu care îşi întâmpină Mamaia imprudenţii turişti, de 1 Mai 2014! (Foto: Agerpres).
Sursa: ziarultimpul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii