Ziua Culturii Naţionale Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna
Ziua Culturii Naţionale: Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna
14 Jan, 2016 11:05
ZIUA de Constanta
1707
Marime text
Astfel, mâine, se celebrează 166 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti şi șase ani de la marcarea Zilei Culturii Naţionale. Activitatea se va desfăşura în sala mare a Casei de Cultură din Cumpăna, începând cu ora 11.00, sub titulatura „Dor de Eminescu”.
Elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu", sub îndrumarea prof. Corina Alina Sîrbu şi a prof. Marian Vintilă, îl vor omagia pe marele poet naţional prin momente literar-artistice ce cuprind recitări de poezii, eseuri, prin reconstituirea atmosferei basmelor şi poeziilor lui Eminescu, precum şi printr-o expoziţie de desene pe teme eminesciene.
Istoricul de artă dr. Doina Păuleanu, Directorul Muzeului de Artă Constanţa, va deschide evenimentul dedicat marelui poet naţional, la care vor fi prezenţi scriitori şi oameni de cultură, poeta Guner Akmolla şi prozatorul Tudor Costache - membri ai Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, poeta Iulia Pană, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dl. Ştefan Pleşoianu, Coordonator metodic Biblionet, reprezentant al Bibliotecii judeţene „I.N. Roman” Constanţa, reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii