Ziua Infanteriei Marine, sărbătorită la Tulcea printr-un exercițiu demonstrativ (galerie foto)
Ziua Infanteriei Marine, sărbătorită la Tulcea printr-un exercițiu demonstrativ (galerie foto)
31 Mar, 2018 17:52
ZIUA de Constanta
2363
Marime text
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat sâmbătă, 31 martie 2018, la evenimentele organizate în municipiu de Batalionul 307 Infanterie Marină Babadag, cu ocazia sărbătoririi Zilei Infanteriei Marine, respectiv împlinirea a 78 de ani de la înființare.
Cu acest prilej, pe faleza municipiului, precum și în zona Lacului Ciuperca au avut loc activități sportive, exerciții demonstrative și prezentări de tehnică și armament.
Astfel, în zona Lacului Ciuperca, a avut loc Crosul Infanteriei Marine, o activitate în cooperare cu Direcția Județeană de Tineret și Sport Tulcea (aproximativ 50 de participanți, 10 militari), dar și un concurs de treceri curs apă, în cooperare cu aceeași direcție (aproximativ 30 de participanți, 6 militari, două bărci de asalt Zodiac).
Acțiunile au continuat pe faleza municipiului cu o prezentare a tehnicii și echipamentului din înzestrare: TAB-C, barcă de asalt Zodiac și motor Evinrude, tehnică și aparatură EOD, tehnică transmisiuni, armament ușor de infanterie (Pa, PM, Mtr, AG 7, Pistol, Ag 40, PSL, SG550), armament greu de infanterie (AG 9, Ar 82 mm, Ar. 120 mm), tehnică CBRN. De asemenea, oficialitățile prezente, respectiv vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Mergeani, prefectul județului, Lucian Furdui și viceprimarul municipiului, Petre Marinescu au participat la premierea câștigătorilor Crosului Infanteriei Marine.
La finalul evenimentului, 28 de militari au luat parte la un exercițiu demonstrativ, la care s-a folosit muniție de manevră calibru 5,45 mm, 7,62 mm și 14,5 mm, trei bărci de asalt pe cursul Dunării și un TAB-C pe faleză.
Sursă foto: Consiliul Județean Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii