Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:46 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 75 de cazuri au solicitat ajutorul SLN Ziua Internațională a Marinei Comerciale, serbată la Constanța

ro

29 Sep, 2016 10:40 2034 Marime text
Sindicatul Liber al Navigatorilor marchează la Constanța Ziua Internațională a Marinei Comerciale, pentru a evidentia importanța navigației în lume.

„Aceasta zi trebuie sărbătorită așa cum se cuvine în România, mai cu fast, pentru că suntem o țară maritimă. România trebuie să încurajeze oamenii să îmbrătişeze meseria de navigator. România trebuie să încurajeze școala navală, ca sprijin pentru navigatori și să ne gândim la viitorul acestei școli", a declarat președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu.


UPDATE 1, ora 10.52

„În ultimele două luni, 75 de cazuri au fost sesizate de navigatori români aflați pe nave în străinătate, care au avut probleme si care au solicitat ajutorul SLN. Numărul acestora este mai mare decât în anii trecuți”, spune Adrian Mihălcioiu. El mai adaugă că „din cele 75 de cazuri, venite de la navigatori care nu fac parte din sindicat, organizația a intervenit doar în cinci cazuri, foarte grave, pe care le-a soluționat cu succes”.


Citește și: Astăzi se serbează Ziua mondială maritimă!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii