Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:43 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Republicii Italiene Pentru Italia Google a creat un doodle special

ro

02 Jun, 2014 05:53 2264 Marime text
Din 2 Iunie 1946, Italia îşi celebrează Ziua Republicii - deoarece atunci printr-un referendum asupra monarhiei a rezultat stabilirea Republicii Italiene; 2 Iunie este sărbătoarea naţională.
În Italia limba oficială este italiana, doar în Valea Aosta (din provincia Piemonte) şi franceza fiind oficială. În prezent, în Italia sunt mai mulţi români decât italieni în România. Italia are deschise în România Ambasada în Bucureşti, Consulatul General în Timişoara şi Consulate Onorifice în Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova şi Piatra Neamţ.
Denumită oficial Republica Italiană (Repubblica Italiana), este un stat suveran european situat, în cea mai mare parte, în Peninsula Italică. Include, de asemenea, şi câteva insule la Marea Mediterană, cele mai importante fiind Sicilia şi Sardinia, scrie romania libera.
Legenda spune că Roma a fost întemeiată în anul 753 î.Hr. de către Romulus, acesta fiind considerat şi primul rege. În secolele 5 şi 4 î.Hr., în urma expansiunilor teritoriale romanii au fost impresionaţi şi au asimilat înfloritoarea cultură greacă, ce reprezintă bazele culturii romane.
În 313 împăratul Constantin proclamă, prin Edictul de la Milano, religia creştină drept religie oficială în întregul Imperiu. În 326 Constantinopolul este proclamat capitala Imperiului Roman de Răsărit.
Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti, Bernini, Caravaggio, Borromini sunt doar câteva nume care prin lucrările de artă, ştiinţă şi arhitectură au influenţat cultura universală.
Roma este sediul Bisericii Catolice şi a fost pentru o perioadă lungă leagănul civilizaţiei occidentale. Astăzi Italia este o republică democratică şi o ţară dezvoltată, ocupând a şaptea poziţie conform PIB-ului.
Constituţia Italiei din 1948 a stabilit un parlament bicameral, compus din Camera Deputaţilor şi Senat, o putere judiciară şi una executivă, condusă de un prim-ministru.
Preşedintele republicii este ales pe şapte ani de către parlamentul reunit şi delegaţi regionali.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii