Ziua Veteranilor de Război, comemorată în garnizoanele din țară
Ziua Veteranilor de Război, comemorată în garnizoanele din țară
25 Apr, 2019 15:00
ZIUA de Constanta
1249
Marime text



Ministerul Apărării Naţionale organizează, în această perioadă, o serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război” în toate marile garnizoane din ţară şi la cimitirele și monumentele ostașilor români de pe teritoriul Austriei, Cehiei, Federației Ruse, Republicii Moldova, Slovaciei și Ungariei.
Astfel, în zilele de 23 și 24 aprilie au avut loc, în garnizoane din țară, ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane de flori, iar în București, o ceremonie similară se va desfășura joi, 9 mai, la Monumentul Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, urmată de o Adunare Solemnă, la Palatul Cercului Militar Național.
De asemenea, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi conducerea unor şcoli generale din Capitală, în luna aprilie au avut loc activităţi sub sloganul „Veteranii de război povestesc, copiii ascultă şi întreabă”, precum şi vizite tematice la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand”. Redacțiile Ora Armatei şi Pro Patria, din cadrul Trustului de presă al M.Ap.N., au realizat emisiuni radiofonice şi de televiziune dedicate veteranilor de război.
În marja Zilei Veteranilor de Război va fi organizat și crosul VeteRUN, Ediţia a IV-a, competiţie care se va desfăşura duminică, 5 mai, începând cu ora 10.00, pe bulevardul Kiseleff din Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii