Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:07 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află-i uimitoarea experienţă profesională Cel mai experimentat instructor de marinari din România a eşuat la Corbu

ro

08 Jun, 2012 01:00 2222 Marime text
druganvas.jpgUn grup de şase yachtmeni au răspuns apelului căpitanului şi s-au deplasat cu forţe proaspete din Bucureşti în localitatea Vadu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit pentru salvarea unui cetăţean român aflat la bordul unei ambarcaţiuni care a eşuat în apropierea plajei din dreptul localităţii Corbu din judeţul Constanţa. Cel aflat în necaz era Sorin Drugan, cel mai experimentat instructor de marinari amatori din România. Omul se poate mândri cu o impresionantă experienţă profesională, la care unii doar visează.

Prin intermediul unui comunicat de presă, oficialii Gărzii de Coastă au spus că ieri, în jurul orei 08.40, poliţiştii de frontieră au fost anunţaţi telefonic să intervină pentru salvarea unui cetăţean român aflat la bordul unei ambarcaţiuni cu vele sub pavilion România. Aceasta eşuase într-un banc de nisip în apropierea plajei din apropierea localităţii Corbu. Poliţiştii de frontieră au acţionat cu o ambarcaţiune tip Rodman şi o şalupă tip Rib, care au plecat din Portul Turistic Tomis spre locul naufragiului, intervenţia fiind îngreunată de starea vremii, mare de gradul 4 în larg şi vânt puternic. În jurul orei 11.25, cetăţeanul român aflat la bordul ambarcaţiunii „Ajax", Sorin Drugan, de 56 de ani, a fost preluat de echipajul şalupei Gărzii de Coastă, fără a necesita intervenţie medicală de specialitate. „Cele două ambarcaţiuni ale Gărzii de Coastă au început apoi operaţiunile de repunere pe linia de plutire a ambarcaţiunii eşuate, reuşind în jurul orei 12.00 să încheie cu succes acţiunea", au mai completat oamenii legii.

Detalii „în timp real"

Vasul în cauză este utilizat de cursanţii şcolii de navigaţie SetSail şi a intrat în posesia instructorului prin anul 2002. SetSail.ro informa ieri că „Sorin Drugan a petrecut o noapte în dreptul localităţii Vadu, timp în care valurile au împins treptat velierul spre ţărm". Aceeaşi sursă mai arată că „ancora lansată la apă a derapat pe o distanţă considerabilă apoi a rupt parâma de ancoraj". „În dimineaţa zilei de 6 iulie, yachtul depăşise două praguri nisipoase şi se afla la o distanţă de 4 metri de ţărm.Adâncimea apei era de 70 cm, în condiţiile în care pescajul velierului este de 150 cm.Căpitanul, ştiind că echipajul este în siguranţă şi prognoza meteo este favorabilă, a decis să încerce repunerea vasului la apă adâncă prin manevre clasice de dezeşuare. Un grup de şase yachtmeni au răspuns apelului căpitanului şi s-au deplasat cu forţe proaspete din Bucureşti în localitatea Vadu. Timp de 12 ore au efectuat manevre de dezeşuare, fără însă rezultat. Ancorele folosite pentru tracţiunea ambarcaţiunii spre larg derapau pe fundul nisipos. Azi (nr. ieri), căpitanul Sorin Drugan a luat decizia de a chema în ajutor nave cu motor de putere mare pentru a tracta yachtul spre larg", se mai arată într-un punct de vedere oficial al celor de la SetSail. Contactat telefonic, Sorin Drugan ne-a spus, în timp ce naviga, că în timpul evenimentelor nu a fost nimeni rănit. „Nu a fost o întâmplare nefericită, ba chiar dimpotrivă", a mai menţionat instructorul cu privire la micul incident.

Experienţa profesională

Sorin Drugan a parcurs, până în prezent, peste 32.000 de mile marine, în anul 1978 având înregistrate primele expediţii: Delta Dunării, Razelm şi Sinoe. În 1980, Drugan a bifat „Tura Nautica Giurgiu - Dunăre - Sf. Gheorghe - Marea Neagră", între anii 1980 - 2000 a efectuat croaziere pe litoralul românesc: Constanţa - Sulina - Mangalia, însă în 1984 a avut prima ieşire în străinătate, urmând traseul Constanţa - Varna - Nesebar - Burgas - Constanţa. Tot la experienţă profesională, Sorin Drugan a mai consemnat: 1990- navigaţie offshore: Constanţa - Varna - Sozopol - Istanbul - Constanţa, 1999 - prima navigaţie solitar: Constanţa - Sf. Gheorghe - Sulina - Vadu - Constanţa, 2000 - croazieră în doi: Constanţa - Istanbul - Limnos - Pireu - Syros - Andros - Lesvos - Ceannackale - Istanbul - Constanţa şi în 2001 - croazieră în doi cu traseul Constanţa - Istanbul - Kios - Cipru - Rodos - Lesvos - Ceannackale - Istanbul - Constanţa. Lista continuă cu anul 2002 când a bifat participarea la Campionatul naţional offshore, 2003: croaziera YCRR la Odessa, participare la Campionatul naţional offshore, 2004: solitar - Grecia - M. Egee - M. Ionica - Italia - M. Adriatica - Croatia - Albania - Corint - M. Egee - Dardanele - M. Marmara - Turcia - Bosfor - M. Neagră - Bulgaria - Constanţa. Participare la Odyssail 2004 Insula Creta - Grecia: Constanta - Varna - Istambul - Bozgaada - Mitilini - Kios - Samos - Ag.Nicolaos - Naplio. Sorin Drugan mai are la activ traversada Mării Negre în solitar : Constanta - Batumi (Georgia) - Constanţa, participare la Campionatul naţional offshore, unde a ocupat primul loc, Participare la Odyssail 2006 insula Creta, Croaziera „Aldebaran 14m" Suedia (Stockholm) şi traversada Atlantic: Marbella (Spania) - Gibraltar - Las Palmas - Antigua.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii