Aliantele democratice si esecul lor

Aliantele realizate pana acum intre formatiunile politice au fost conditionate de clivajul permanent dintre partidele considerate democratice si cele considerate "cripto-comuniste". Remanenta acestei desprinderi s-a facut simtita chiar si inaintea alegerilor din 2004. Fenomenul, a carui manifestare principala consta in pastrarea rezervelor privind legitimitatea democratica a unora dintre partide, a intarziat maturizarea doctrinara a acestora.Una din principalele surse de legitimitate ale partidelor este recunoasterea lor de catre celelalte formatiuni concurente. Recunoasterea presupune acceptarea jocului democratic si a diferentelor doctrinare. Inca de la inceputul anilor 90, scena politica a fost "fracturata" intre partidele "istorice", considerate legitime din punct de vedere democratic, si partidele "cu origini in sistemul totalitar comunist". Raportarea la pacatul originar (Revolutia din decembrie 1989) a determinat in mare masura orientarea partidelor de o parte sau de cealalta a "rupturii". Ascendentul Frontului Salvarii Nationale, rezultat din transformarea in partid a unei miscari revolutionare si preluarea guvernarii in primii ani dupa Revolutie, a generat semne de intrebare permanente in legatura cu caracterul democratic al acestei formatiuni. Aceasta indoiala a avut ca efect politic refuzul partidelor istorice de a se alia la guvernare cu PDSR. Intr-o asemenea situatie, PDSR s-a vazut nevoit sa se alieze cu formatiuni etichetate ca nationaliste si xenofobe, gen PSM, PRM sau PUNR. Alianta la guvernare in mandatul 92-96 a ramas in istorie prin denumirea de patrulaterul rosu, indicatie directa la originile acestor formatiuni in regimul comunist.In ciuda reformelor evident democratice din primii ani, in ciuda adoptarii unei noi Constitutii si a participarii partidelor la procesul democratic, neincrederea unei parti a societatii fata de FSN si urmasii sai s-a pastrat, si ea s-a concretizat la nivel politic prin crearea unei aliante democratice. Conventia Democrata din Romania, alianta care a castigat alegerile din 1996, a avut ca principal obiectiv schimbarea sistemului politic macar partial. Din CDR faceau parte formatiuni de diverse orientari politice: crestin-democrate, liberale, etc., al caror scop era inlaturarea PDSR de la putere si chiar dezintegrarea acestui partid, inlocuirea spectrului politic existent la acea ora cu spectrul compus din partidele componente ale CDR. Scopul dezintegrarii PDSR a fost fortat prin realizarea unei aliante intre Partidul Social-Democrat din Romania si Partidul Democrat, o formatiune desprinsa din fostul FSN. Alianta, denumita Uniunea Social-Democrata, a participat la guvernarea CDR, dar nu a reusit sa se substituie PDSR.Esecul guvernarii CDR (1996-2000) a dat din nou legitimitate populara PDSR. Inaintea alegerilor, acest partid a incheiat o alianta cu PUR, dobandind astfel si o oarecare legitimitate democratica. Aceasta legitimitate a fost accentuata, de asemenea, in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, cand, pentru a stopa ajungerea la putere a lui Corneliu Vadim Tudor, partidele democratice au cerut propriului electorat sa voteze candidatul PDSR, Ion Iliescu. Esecul guvernarii CDR a insemnat si esecul proiectului de schimbare a spectrului politic. Nu doar ca PDSR nu a fost dezintegrat, ci a castigat alegerile din 2000. CDR 2000, o alianta creata in speranta continuarii schimbarii dupa alegeri a inregistrat un esec total si nu a mai intrat in Parlament. Acest lucru a permis PDSR sa atraga spre fuziune Partidul Social Democrat din Romania si sa formeze un nou partid: Partidul Social Democrat. Ideea dezintegrarii PDSR a fost inlocuita cu ideea dezintegrarii PD, partidul social-democrat care a refuzat orice alianta, cu atat mai putin fuziunea cu PDSR.Dupa 2000, spectrul politic romanesc parea sa intre intr-o noua etapa, marcata de delimitarea de orice forma de extremism (toate partidele au refuzat orice colaborare cu PRM) si asumarea unor orientari doctrinare clare. Pe fondul guvernarii autoritare a PSD dar si din cauza reprezentarii parlamentare reduse a partidelor din fosta opozitie (PNL si PD) s-a facut din nou o departajare. Daca, pana in 2000, fostul PDSR era considerat un partid cu origini in regimul totalitar, acum aceasta interpretare a fost proiectata ca scop, intr-un sens care se regaseste in sintagma "partid-stat". Chiar daca a obtinut legitimitate internationala, prin primirea in Internationala Socialista, PSD a esuat in efortul de a se legitima prin raportare la spectrul politic romanesc.Alianta Dreptate si Adevar, care a castigat ultimele alegeri, alcatuita din PNL si PD, a fost creata pe delimitarea partid-stat/partid democratic. Astfel, putem trage cateva concluzii. Partidele romanesti postdecembriste au esuat sistematic atunci cand si-au bazat legitimitatea exclusiv pe criterii doctrinare.Ca o consecinta, aliantele - in cautare de legitimitate - au grupat frecvent partide de orientari, cel putin declarativ, diferite. Aliantele sunt un arc ce inchide cercul vicios al sistemului politic romanesc: diferenta doctrinara confera atractivitate electorala, deci legitimare prin vot, dar, odata puterea preluata, aceeasi diferenta doctrinara nu ofera un mesaj coerent si satisfacator al guvernantilor.