Uriasul cu picioare de lut
Uriasul cu picioare de lut
28 Feb, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1065
Marime text
Dupa vreo doi ani de la rasturnarea regimului comunist din Romania, o echipa a unei televiziuni straine a descoperit, undeva in inima Deltei, un batran pescar lipovean care nu aflase, inca, de caderea lui Ceausescu. Si nu parea sa-l intereseze in mod special acest lucru, viata lui curgea la fel, odata cu Dunarea, iar singura lui grija era in continuare sa nu i se gaureasca barca si sa gaseasca amatori sa schimbe litra de votca pe kilul de peste.Pastrand proportiile, schimbarea puterii politice si instalarea noii coalitii la guvernare n-au produs, deocamdata, efecte locale la Tulcea. Cu exceptia instalarii prefectului liberal si a subprefectului democrat, toate structurile institutiilor deconcentrate ale statului au ramas aceleasi. Este adevarat ca pentru majoritatea sefilor de directii si servicii judetene exista cel putin doi potentiali inlocuitori, "de-ai nostri", dar deciziile numire intarzie sa apara. Este un adevarat regal sa vezi in fiecare luni dimineata, la sedintele consultative, cum fruntasi PSD raporteaza prefectului, cu respect, ce s-a mai intamplat in respectiva parohie descentralizata, si cum isi noteaza constiincios eventualele indicatii pretioase. Multi dintre ei sunt cei care, in campania electorala, infierau cu manie proletara programul de guvernare propus de Alianta D.A., considerandu-l aberant si fara consistenta. Iata ca acum il aplica fara mari procese de constiinta, sub pretextul ca "nu conteaza culoarea politica, sa mearga treaba in judet". In acelasi timp, uitand ca au fost numiti in aceste functii pe criterii politice, reprezentantii ministerelor in teritoriu se prevaleaza (desigur, in soapta) de calitatea lor de functionari publici, deci de profesionisti care nu pot fi miscati din scaune. In aceeasi calitate nu au avut, insa, nici o rezerva in a face campanie electorala pentru fostul partid de guvernamant, de a obliga functionarimea subordonata sa-l intampine cu entuziasm pe Adrian Nastase ori sa foloseasca telefoanele si masinile institutiei in interesul formatiunii politice care i-a propulsat in aceste functii. Nici unul n-a venit sa spuna, barbateste, ca renunta la sofer si secretara pentru ca nu crede in deciziile noului guvern si ale reprezentantilor lui, ba mai mult, cativa dintre ei s-au lepadat de PSD prin demisie de indata ce acesta a pierdut alegerile. Noua putere a uitat brusc, odata instalata, de acuzatiile de coruptie pe care le aducea, generic, fostilor guvernanti. Acum are parghiile, dar ii lipseste vointa politica de a demonstra si demonta increngaturile de afaceri ale PSD. Mai mult decat atat, prefectul Lefter Chirica isi reafirma, ori de cate ori poate, intentia de a nu aviza schimbari din functie pentru cei care se dovedeste ca si-au facut bine treaba. Care "treaba", si pentru cine "bine", probabil ca nu vom afla in acest mandat. Adevaratul motiv al acestei incremeniri in proiect este ca partidele aflate astazi in arcul guvernamental nu au suficienti oameni pregatiti sa preia responsabilitatile, in ciuda declaratiilor sigure si optimiste avansate ca mesaje politice. In interiorul coalitiei s-a ajuns la discutii aprige privind, mai ales, adjudecarea unei anumite functii, si mai putin la capacitatea profesionala a celui care ar urma s-o ocupe. Un exemplu evident in acest caz este pozitia de guvernator al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, promisa liberalilor "la pachet" cu numirea prefectului, dar revendicata de democrati care au ministrul "lor", dar si o propunere mai buna pentru potentialul inlocuitor. Infiintarea noului Consiliu Judetean al Coalitiei, in urma semnarii protocolului de guvernare PNL-PD-UDMR-PUR vine sa desavarseasca blocajul la nivel local. Deciziile de aici vor trebui luate in unanimitate, si, paradoxal, un cuvant de spus va avea si PUR, partid care in urma alegerilor locale a mai ramas la Tulcea cu doar cativa oameni. In acelasi timp insa, printre propunerile la functii pe care le vor avansa umanistii tulceni este posibil sa se regaseasca oportunistii migratori politic, pentru ca, in lipsa "rezervei de cadre" decimata prin demisiile a sute de membri, PUR Tulcea isi va deschide larg portile. Mult prea ocupata cu constituirea de comisii, consilii si comitete, actuala putere lucreaza deocamdata in favoarea opozitiei. Ii pastreaza oamenii si structurile, lasa timp clientelei fostului partid de guvernamant sa se replieze, intretine confuzia si alimenteaza impostura. Daca mecanismele nu se vor pune rapid in miscare, uriasul cu picioare de lut se va narui peste milioanele de romani care inca cred ca ar putea trai bine.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii