Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

astrocafe.ro A trăi creativ

ro

26 Jul, 2018 09:51 1416 Marime text
A revizui trecutul înseamnă a-l reconstrui cu nou conţinut. Omul ar trebui să retrăiască zilnic ziua așa cum ar fi dorit să o fi trăit, revizuind scenele pentru a o face conformă idealurilor sale. De exemplu, să zicem că poșta de azi a adus vești dezamăgitoare. Revizuiește scrisoarea. Rescrie-o mental și fă-o să se conformeze veștilor pe care ai fi vrut să le primești.

Apoi, în imaginaţie, citește scrisoarea revizuită din nou și din nou, iar acest lucru îţi va stârni sentimentul de naturaleţe; şi faptele imaginate devin fapte fizice de îndată ce nesimţim natural înfăptuindu-le. Aceasta este esenţa revizuirii și revizuirea duce la anulare.
Falsificând mental faptele vieţii, omul se deplasează dinspre reacţie pasivă spre creaţie activă; aceasta frânge cercul recurenţei și construiește un viitor cumulativ expansiv. Dacă omul nu creează întotdeauna în întregul sens al cuvântului e numai pentru că nu e credincios viziunii sale ori gândește la ceea ce vrea în loc să gândească din dorinţa sa împlinită.
Omul e o atât de extraordinară sinteză, parte legat de simţuri și parte liber să viseze încât conflictele lui interioare sunt perpetue.  Starea conflictuală din individ este exprimată în societate. Viaţa este o aventură romantică. A trăi creativ, imaginând soluţii inovative la tot mai complexe probleme, e mult mai nobil decât să te înfrânezi ori să-ţi înăbuși dorinţa. Orice este dorit poate fi adus prin imaginaţie în existenţă.

Încearcă să îţi revizuiești ziua în fiecare seară înainte de a adormi. Încearcă să vizualizezi limpede și intră în scena revizuită, care ar fi soluţia imaginată a problemei tale. Structura imaginară revizuită poate avea o mare influenţă asupra celorlalţi, dar asta nu trebuie să te preocupe. „Celălalt”, cel influenţat, e profund recunoscător pentru acea influenţă.
Omul și trecutul lui  sunt  o structură continuă. Această structură conţine toate cele ale trecutului  ce au fost conservate și încă operează sub limita simţurilor pentru a influenţa prezentul și viitorul acestei vieţi. Întregul își duce cu sine tot conţinutul; orice alterare a conţinutului va duce într-o alterare a prezentului și a viitorului. Primul act de corecţie sau vindecare este întotdeauna: „Revizuiește!”. Dacă trecutul poate fi recreat în prezent, la fel poate fi și trecutul revizuit.
Fă din rezultate și reușite testul crucial al adevăratei imaginaţii și încrederea ta înputerea imaginaţiei de a crea realitatea va crește treptat în urma experimentelor  tale  cu  revizuirea, pe măsură ce vor fi confirmate în experienţa reală. Numai prin acest proces de experimentare îţi poţi conștientiza potenţialul forţei imaginaţiei tale trezite și controlate.

Neville Goddard

Sursa: Legea şi Făgăduinţa - G. & J. PUBLISHING CO.

https://www.astrocafe.ro/articole/a-trai-creativ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii