Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:56 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horoscop pentru luna Iulie, anul 2023! Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

ro

01 Jul, 2023 13:35 1711 Marime text
Berbec

Foarte dinamic este sectorul domestic și relațiile cu membrii familiei. Discuții importante, purtate pe tonuri ridicate, posibil declanșarea sau reluarea unor conflicte de familie vechi. Fii prudent și ține cont de nevoile și sfaturile membrilor familiei, altfel există riscul să se permanentizeze unele fisuri în relații. În plan amoros se conturează noutăți, schimbări importante atât într-o relație de iubire, cât și relațiile cu copiii. Există și varianta să devii părinte sau să te ocupi mai mult de copii. Activitățile de genul hobby și cele distractive vor fi frecvente. Relațiile cu străinătatea, călătoriile și studiile revin în atenție, probabil fiind nevoie să reiei unele demersuri sau unele secvențe.

Taur

Ești preocupat cu demersuri ce implică discuții cu persoanele din anturajul apropiat, dar și călătorii pe distanțe scurte. Forfota mentală este la cote ridictae, bine fiind să fii prudent și să-ți selectezi prioritățile. Evită să vorbești despre planurile tale sau despre vulnerabilitățile tale. Unii vor înțelege greșit ceea ce spui, acționând în consecință. Probabil că în urma dialogurilor sau evenimentelor în care ești implicat alături de alții, mai ales alături de persoane străine îți vei remodela radical sistemul valorilor morale și spirituale, abordând totodată și o altă filozofie de viață și activitate. Rezervă momente de odihnă, detașare de cotidian și privește atent la ceea ce se petrece în jurul tău. Casa și familia te vor acapara mult în a doua parte a lunii.

Gemeni

Cheltuieli, discuții referitoare la bani, informații dinspre locul de muncă referitoare la salarizare sau la modificarea condițiilor de muncă. Este bine să reții cele aflate pe parcursul acestei luni, întrucât îți vor fi de mare folos undeva, cândva. Relațiile cu anturajul apropiat sunt foarte animate, fiind posibile multe discuții și întâlniri importante. Unii prieteni sau unele rude îți pot oferi soluții inedite pentru situațiile problematice în care te afli. Însă legat de banii și bunurile comune cu alții se conturează un final de capitol. Poate fi vorba despre plata unor datorii, dar pot intra în discuție și partajele sau moștenirile. Călătorii pe distanțe scurte, planuri de studii, dar și de vacanță.

Rac

Este o perioadă de mare forță pentru tine, deoarece primești o energie astrală deosebită. De aceea, rezervă momente de răsfăț și stai de vorbă cu tine însuți. Îți sunt favorizate trasarea planurilor pe termen lung, fie că este vorba despre planul personal, fie despre cel socio-profesional. Totuși ai grijă să eviți comportamentele agresive și implicarea în acțiuni care nu te privesc. Relațiile parteneriale sunt răscolite, existând posibilitatea destrămării unui mariaj sau a unei colaborări. Termenii și condițiile de desfășurare a oricăror relații parteneriale se vor schimba radical și definitiv. Bine este să te retragi din situațiile, relațiile care nu te mai satisfac. Schimbări financiare de anvergură.


Leu

Prima parte a lunii te predispune la interiorizare și detașare de aspectele materiale ale vieții cotidiene. Odihnește-te, plimbă-te cât mai mult prin aer liber și gândește-te pe îndelete la situațiile și relațiile în care ești implicat. Sănătatea este vulnerabilă, așa încât acordă atenție semnalelor organismului. Sunt posibile intervenții chirurgicale sau răniri pe corpul fizic aparent din lucruri mărunte. La serviciu se conturează finalul unei etape, fie prin terminarea unei secvențe profesionale, fie prin schimbarea locului de muncă la propriu. Sunt șanse de a pune la punct anumite aspecte profesionale, dar nu forța nota. În a doua parte a lunii vei străluci. 

Fecioara

Foarte evidente sunt relațiile cu prietenii și susținătorii, protectorii din segmentul profesional. Întâlniri, discuții importante, planuri de anvergură pe termen lung, alături de oameni de nădejde. Totuși este bine să vorbești puțin și să asculți mai mult. Sunt posibile și controverse, dar rolul lor este constructiv în sensul că te vor ajuta să auzi și să testezi și alte perspective ale aceleiași situații sau ale aceluiași subiect. În plan amoros se încheie o etapă, se lămuresc animozitățile, se rediscută termenii și condițiile unei relații afective. Relațiile cu copiii se modifică, pentru că îți vei schimba tu percepția față de iubire și implicațiile ei. A doua parte a lunii te predispune la interiorizare și detașare de cotidian.


Balanta

Ești foarte solicitat în plan socio-profesional. Sunt posibile discuții și întâlniri cu persoane oficiale, cu șefi, participare la evenimente cu multă lume, atât acasă alturi de membrii familiei și de rude, cât și într-un cadru oficial la serviciu. Se recomandă prudență, întrucât există riscul să contești orice fel de autoritate. Astfel, imaginea ta publică și poziția în cadrul unui colectiv important pot avea de suferit. În segmentul domestic se conturează un final de etapă, în sensul că este posibil să apară schimbări locative definitive, dar și lămuriri patrimoniale împreună cu cei dragi. Relațiile cu prietenii se animă mult în a doua parte a lunii. Întâlniri, discuții, activități distractive comune, dar și controverse în unele relații, care astfel se vor destrăma.

Scorpion

O perioadă în care relațiile cu străinătatea sunt evidente. Sunt posibile călătorii pe distanțe lungi, planuri pe termen lung, fie pentru a călători de agrement, fie pentru studii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate sau legi prietenii noi cu persoane din străinătate. Totul este să nu forțezi nota și să nu te avânți pe terenuri necunoscute doar așa de dragul aventurii și noutății. Relațiile cu anturajul apropiat se vor reconfigura. Te vei îndepărta de unele persoane, dar te vei apropia de altele. Pe de altă parte, dorința de elevare sufletească este mare și ai toate șansele să o îndeplinești. Implică-te în activități culturale și studii pe termen lung. A doua parte a lunii îți aduce în atenție segmentul socio-profesional.

Sagetator

Preocupările din această lună sunt legate de segmentul financiar. Pe de o parte, veniturile tale vor cunoaște un final, o schimbare majoră. Însă, pe de altă parte primești ajutor substanțial de la și prin alții, cum ar fi de la partenerul de viață, de la rude sau de la colaboratori. Se recomandă prudență la cheltuieli și evitarea datoriilor. Totuși vor apărea cheltuieli comune cu alții, fie pe bunuri folosite și administrate în comun, fie pe servicii comune. Relațiile parteneriale au nevoie de reconfigurări, iar pe acestea le vei determina tu într-un fel sau altul. Stabilește clar ce anume dorești vizavi de ceilalți, dar și vizavi de nevoile tale sufletești. De mare ajutor îți sunt activitățile culturale, dialogurile cu oameni erudiți și participarea la seminare și cursuri spirituale.  

Capricorn

Foarte importantă este perioada pentru tine, deoarece sunt șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea, felul de a fi, de a-ți trasa planuri noi de viitor și de a începe să relaționezi altfel cu alții. Rezervă momente de gândire profundă vizavi de situațiile și relațiile în care ești implicat. Renunță fără echivoc la cele care nu te mai satisfac sau care te solicită nepermis de mult. Relațiile parteneriale sunt răscolite, dar cumva se lămuresc animozități, se schimbă termenii și condițiile de desfășurare, apar noutăți. Însă, unele relații și colaborări se pot finaliza definitiv din cauza viziunilor total diferite ale celor implicați. Cheltuieli comune cu alții, discuții referitoare la bani și bunuri comune cu alții.

Varsator

Persistă senzația că în culisele vieții tale există forțe care îți dirijează deciziile și activitățile. Pe undeva așa este, dar privind atent la ceea se petrece în jurul tău vei constata că totul se desfășoară spre binele tău suprem. Totul este să accesezi partea plină a paharului vieții tale și să recunoști acele realizări și acele aspecte benefice. Sănătatea este deficitară pe segmentele sistemului osos și digestiv, așa încât fii prudent și îngrijește-te corespunzător. Sunt posibile consultații, analize medicale și intervenții chirurgicale. Oboseala este accentuată și ar fi bine să te odihnești. Multe lumini și umbre la locul de muncă. Activitate profesională intensă și relații colegiale tensionate. Răbdare, toleranță și muncește corect, la timp, dar totuși dozându-ți eforturile.

Pesti

Relațiile amoroase și distracțiile reprezintă subiectele principale ale primei jumătăți din această lună. Controverse între tine și cei dragi, relații deficitare cu copiii, dar și cu persoana iubită sunt șanse de discuții aprinse. Fii prudent și nu forța nota! Unele relații de acest fel se pot destrăma. Ocupă-te și de un hobby drag sufletului tău, pentru că îți va aduce relaxare, informații și prieteni noi și, nu în ultimul rând, amuzament. În a doua parte a lunii se pot evidenția probleme de sănătate mai ales pe segmentele sistemului circulator și pe inimă. Ține cont de semnalele organismului, odihnește-te și mergi la controale de specialitate. Chiar ai nevoie de un stil de viață sănătos și potrivit constituției tale.

Articol preluat de pe astrocafe.ro

Citește și: 

Horoscop. Nativii din zodia Peștii vor fi înconjurați de multă lume la finalul acestei săptămâni
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii