Horoscop pentru saptamana 20 - 26 noiembrie 2017
Horoscop pentru saptamana 20 - 26 noiembrie 2017
20 Nov, 2017 11:31
ZIUA de Constanta
2518
Marime text
Horoscop saptamanal, AstroCafe.ro, ZIUA de Constanta
Berbec
O săptămână cu multe evenimente sociale. Fie că este vorba despre mediul profesional, fie de cel familial se recomandă prudență, răbdare, toleranță. Observă atent ce se petrece între tine și persoanele oficiale din preajma ta, observă cum ești privit de către ceilalți și gândește-te și la statutul tău socio-profesional. Este vremea marilor schimbări în sensurile prezentate, dar deocamdată sunt doar adieri sensibile. Relațiile cu prietenii se evidențiază prin discuții și întâlniri deosebite. Ține cont de sfaturile și opiniile acestor persoane, chiar dacă pe alocuri ceva din spusele sau gesturile lor te deranjează!
Taur
Este bine aspectat segmentul banilor și bunurilor obținute prin intermediul altora, mai ales prin intermediul partenerului de viață sau al colaboratorilor din mediul profesional. Totuși ar fi bine să analizezi atent fiecare investiție, întrucât mai există în preajma ta profitori bune mascați cu intenții bune. Gândirea și comunicarea sunt viciate, de aceea în funcție și de situațiile în care te afli, cere sprijinul cuiva de încredere pentru a lua deciziile potrivite sau pentru demersuri intelectuale. De asemenea, călătoriile și studiile sunt umbrite. Prudență dacă mergi în călătorii lungi sau dacă ești implicat în examene și interviuri de angajare.
Gemeni
Se conturează cheltuieli fie pe taxe, facturi, credite, fie pentru ceva necesar partenerului de viață sau unui colaborator de la serviciu. Foarte bine susținut energetic este segmentul partenerial, astfel că prin intermediul partenerului de viață sau prin cei de afaceri sunt șanse deosebite de a începe o nouă etapă fructuoasă pe termen lung. Totul este să te concentrezi serios pe ceea ce îți este necesar acum și care ar putea da roade într-un viitor apropiat. Păstrează în preajma ta numai relațiile de bună calitate. Pe de altă parte, relaxează-te prin lecturi deosebite, spirituale, vizionează spectacole de teatru, un concert și dialoghează cu oameni erudiți.
Rac
Segmentul muncii este foarte bine susținut din astral, chiar dacă aparent ești foarte ocupat cu multe și urgente sarcini de lucru. Însă dozează-ți eforturile pentru că sănătatea este vulnerabilă. Ar fi bine să planifici un program de analize și consultații medicale. Relațiile parteneriale sunt tensionate și se conturează discret schimbări definitive. Analizează frecvent ceea ce se petrece în acest segment și ascultă-ți vocea interioară. Este vremea să renunți la relațiile care funcționează defectuos și la colaborările profesionale care dau roade prea puține. Cheltuieli pe taxe, facturi, datorii sau pe cumpărături apărute, aparent, din senin.
Leu
Relațiile sentimentale se luminează începând cu această săptămână. Se conturează discuții serioase cu persoana iubită, dar și cu copiii sau despre copii. Este vremea să accepți schimbările care deja s-au produs pe segmentul amoros și care sunt ireversibile. Seriozitatea și implicarea de care dai dovadă în ceea ce privește îmbunătățirile privitoare la relațiile cu ceilalți sunt foarte potrivite acum și vor avea efecte pe termen lung. La serviciu sunt animozități, dar ele sunt regizate demult de către șefi și colegi. Prudență, răbdare, toleranță! Ocupă-te pe îndelete de sarcinile tale de lucru și bazează-te numai pe forțele tale. Acordă atenție și sănătății.
Fecioara
Se întrezăresc discuții importante cu membrii familiei referitoare la investițiile patrimoniale și la relațiile cu neamurile. Ceea ce se planifică acum pe segmentul familial și domestic va crea efecte pe termen lung. Relațiile sentimentale sunt amestecate, astfel că momentele bune alternează cu momentele mai puțin plăcute ție. Este nevoie să-ți remodelezi mentalitatea vizavi de iubire și implicațiile ei. Dacă cei dragi îți răspund cu alte monede decât cele pe care le aștepți tu, înseamnă că pe undeva tu le-ai atras. Detașează-te și bucură-ți sufletul cu un hobby sau cu discuții amicale cu prietenii. Prudență în privința sănătății.
Balanta
Relațiile cu membrii familiei sunt de primă importanță în această săptămână. Discuții pe teme patrimoniale, pe moșteniri sau pe relațiile cu alte rude. Există cumva un soi de ruptură între tine și membrii familiei sau între tine și tot ce privește casa și familia în general. Îți poate părea dificil să te concentrezi sau să te ocupi de treburile domestice sau de nevoile membrilor familiei. Și totuși vei fi nevoit să o faci. Cu puțin efort, bunăvoință și deschidere sufletească ai putea rezolva totul foarte bine. Se conturează schimbări majore și definitive în plan familial și bine ar fi să iei la cunoștință de ele, din timp.
Scorpion
Se conturează noutăți financiare benefice pe segmentul banilor obținuți din munca proprie. Asta înseamnă ce pot apărea oferte noi de colaborare din care să câștigi mult mai bine ca până acum sau la actualul loc de muncă se poate ivi ocazia să lucrezi suplimentar și astfel să-ți sporească salariul. Totul este să fii atent la oportunități și deschis la schimbare. Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt evidențiate prin discuții și acțiuni comune. Însă, discordia pândește în umbră. Poți avea momente în care să simți un vid mental, nereușind să iei decizii sau să participi activ la demersuri intelectuale. Și călătoriile sunt viciate, deci fii prudent.
Sagetator
Intri într-o etapă nouă începând cu această săptămână, o etapă benefică în care variantele de a-ți îmbunătăți planurile de viitor sunt multiple și ușor de abordat. Gândește-te pe îndelete cum anume vrei să se desfășoare viața ta de acum încolo, visând pur și simplu cu ochii deschiși. În segmentul banilor obținuți din munca proprie există nemulțumiri serioase și reale. Totuși provocarea perioadei constă în a învăța să trăiești cu strictul necesar pe de o parte. Iar pe de altă parte este vremea să-ți remodelezi concepțiile privitoare la bani și la implicațiile lor. Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat sunt de bun augur, astfel că reține cele discutate.
Capricorn
Îți sunt favorizate momentele de discreție, detașare de cotidian, de dialog interior. Începe o perioadă în care revelațiile vor fi abundente și ar trebui notate. Unii prieteni îți pot oferi informații prețioase, propuneri viabile de proiecte profesionale, dar și propuneri de a petrece timpul liber împreună prin activități recreative. Depinde numai de tine cum gestionezi toate acestea. Selectează ce simți că îți este ție util acum și pe termen lung. Pe de altă parte, energia vitală este la cote joase, bine fiind să fii prudent și să-ți dozezi eforturile. Controlează-ți stările și reacțiile față de ceilalți! Există riscul să strici gratuit relații și situații bune.
Varsator
Exact cum îți place ție, anturajul prietenilor se animă frumos începând cu această săptămână. Sunt șanse bune de a-ți lărgi acest anturaj, de a lega prietenii deosebite pe termen lung, dar și de a îmbunătăți relațiile cu prietenii vechi care merită acest efort. În mod special dinspre segmentul profesional vin în preajma ta susținători, oameni de nădejde alături de care vei putea desfășura proiecte de anvergură pe termen lung. Însă, tumultul relațional în care ești implicat te poate obosi pe de o parte, iar pe de altă parte este posibil să activeze afecțiuni osoase, articulare, afecțiuni specifice pielii sau stomacului. Îngrijește-te serios și conștient!
Pesti
Segmentul socio-profesional se va evidenția mult și bine de acum încolo prin întâlniri deosebite cu oameni importanți, prin modificarea statutului tău socio-profesional sau prin schimbări ce intervin la locul de muncă. Sunt șanse de a obține aprecierile celorlalți vizavi de eforturile depuse în câmpul muncii, de a obține o funcție de conducere cu multe și dificile responsabilități pe termen lung. Însă este bine să te bazezi numai pe forțele tale, întrucât nu ai acum și nici în viitorul apropiat, nici prieteni și nici susținători. Este vremea să revizuiești relațiile cu aceste persoane și să te retragi din cele nepotrivite.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii