Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:56 09 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horoscop pentru săptămâna 9 - 15 decembrie 2024. Se conturează cheltuieli comune cu alți​i pentru una dintre zodii

ro

09 Dec, 2024 08:50 548 Marime text


Berbec

O săptămână în care ai putea schimba multe și mărunte în viața ta. Este adevărat că stările de spirit și probabil și sănătatea sunt fluctuante, însă, cu puțin efort și bunăvoință ai reuși să treci cu brio peste toate. Rezervă momente de odihnă, departe de iureșul cotidian și gândește-te la tine și la nevoile tale reale, fie că este vorba despre cele sufletești, fie despre cele trupești. A doua parte a săptămânii evidențiază aspecte financiare.

Taur

Ești capricios în această săptămână, astfel că puțini sunt capabili să-ți intre în voie sau în toane. Sunt momente excelente pentru a trasa planuri noi, pentru a te ocupa de nevoile tale sufletești, dar și pentru a studia pe îndelete relațiile din preajma ta. Se îmbunătățesc veniturile din activitatea profesională desfășurată la serviciu, dar sunt șanse și pentru a primi cadouri sau favoruri. Relațiile cu anturajul apropiat sunt interesante și de bun augur.

Gemeni

Este clar că în relațiile de prietenie se finalizează un capitol important. Asta înseamnă că vei renunța la unii sau îți vei schimba radical atitudinea față de ei. Concluziile privitoare la segmentul prietenilor și susținătorilor din segmentul socio-profesional te vor anima să-ți redefinești conceptul de prietenie, orientându-te totodată spre alte persoane de o mai bună calitate. Final de proiecte profesionale. A doua parte a săptămânii îți aduce informații despre segmentul soico-profesional.

Rac


Este multă forfotă în zona profesională în prima parte a săptămânii. Dialoguri importante, dar punctate cu note ciudate. Prudență, deoarece aparențele sunt înșelătoare! Totodată, ești înconjurat și de prieteni. Emotivitatea și subiectivismul sunt accentuate, astfel că este mai dificil să ajungi la un consens chiar și cu tine însuți. Evită să povestești despre tine și planurile tale de viitor. Sănătatea este vulnerabilă. Ai nevoie de odihnă, discreție și dozarea eforturilor mai ales la serviciu.

Leu

Planuri de călătorie, de studii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, activități socio-profesionale. Sunt subiectele principale ale acestei săptămâni și bine ar fi să te ocupi pe îndelete de ele. Sunt posibile erori de gândire și comunicare, de aceea fii prudent și nu lua de bun chiar tot ce auzi. La serviciu ești solicitat de către șefii, pentru reluarea unor sarcini de lucru vechi care au rămas nefinalizate sau au ieșit la iveală acum, unele nereguli.

Fecioara


Se conturează cheltuieli comune cu alții pe facturi, taxe, servicii sau investiții. Sunt momente bune pentru a lămuri bugetul de cheltuieli și pentru a trasa planuri financiare noi. Cheltuiește cu măsură și evită implicarea în câștiguri rapide, dar nesigure. Planuri de călătorii, de studii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, participare la seminare, conferințe pe teme filozofice, activități culturale. Bucură-te de tot ce te înconjoară și lasă deciziile majore pentru o altă perioadă.

Balanta

Relațiile parteneriale sunt provocatoare în sensul că a sosit vremea să lămurești, fie aspectele vieții de cuplu, fie pe cele ale unor colaborări aflate în derulare sau care sunt în discuții de a începe. Există o mare vulnerabilitate pe acest segment, pentru că tu, în primul rând, ești sensibil și concentrat pe propria ta persoană. Fii prudent și acordă atenție, în limita posibilităților, și celorlalți. Apar cheltuieli și aspecte privitoare la moșteniri și partaje.

Scorpion

Săptămâna debutează cu multă muncă la serviciu, dar și în plan personal ai multe și mărunte de făcut. Dozează-ți eforturile, pentru că sănătatea este vulnerabilă și se pot evidenția, destul de zgomotos, afecțiuni mai vechi sau mai noi. De reținut că la serviciu există animozități ascunse, conflicte mocnite ce stau să izbucnească din moment în moment. Fii discret și circumspect față de toată lumea! Relațiile parteneriale sunt importante.

Sagetator

Este bine să-ți îndrepți atenția spre persoana iubită, spre copii, dar și spre hobby-urile dragi sufletului tău. Activitățile recreative desfășurate alături de cei dragi te relaxează, te amuză și te provoacă să-ți exersezi creativitatea. Sunt probabile și neplăceri serioase în relațiile sentimentale, de aceea fii prudent. Ai putea realiza adevărate opere de artă în aceste zile. La serviciu se animă atmosfera la mijlocul săptămânii, datorită unor sarcini de lucru ce trebuie reluate sau lămurite.

Capricorn

Foarte animat este segmentul domestic! Este nevoie să te ocupi de curățenii generale, reparații sau de vânzarea-achiziționarea unor bunuri patrimoniale. Se recomandă prudență, deoarece relațiile cu membrii familiei sunt distorsionate. Gândirea și comunicarea lasă de dorit în această săptămână, astfel că ar fi bine să nu te bazezi pe cele spuse sau decise acum. Persoana iubită și copiii reprezintă alte subiecte provocatoare. Discuții și acțiuni recreative împreună cu cei dragi.

Varsator

Multă lume va dori să-ți vorbească în această săptămână. Însă, emotivitatea și subiectivismul sunt accentuate, deci fii prudent și evită discuțiile ample. Se pot relua teme sau activități vechi, pe seama faptului că ceva a rămas nelămurit sau nerezolvat. Gândurile tale sunt îndreptate spre câștiguri și investiții, dar ar fi bine să lași deciziile majore și semnarea documentelor importante pentru o altă perioadă. Sfaturile și soluțiile primite de la cei apropiați sunt de bun augur.

Pesti

Ești pus pe fapte mari în această săptămână. Energia vitală este la cote înalte, astfel că sunt șanse deosebite de a trasa direcții noi, atât în plan personal, cât și în plan profesional. Accentele acestor zile se află pe relațiile cu ceilalți, mai ales pe relațiile cu partenerul de viață și pe relațiile de colaborare. Este vremea să renunți la ceea ce nu îți mai este de folos și să te orientezi spre noi orizonturi parteneriale.



Sursă: astrocafe.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii