Horoscopul anului 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii
Horoscopul anului 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii
01 Jan, 2024 15:56
ZIUA de Constanta
2740
Marime text
Berbec
Pentru tine, anul 2024 este un an în care, personalitatea ta își continuă procesul de remodelare. Pe Axa zodiacală Berbec-Balanță se formează două eclipse, care îți vor schimba total modul de relaționare cu ceilalți și felul în care te raportezi la evenimentele înconjurătoare.
Sănătatea este vulnerabilă, pe toată durata anului, bine fiind să te îngrijești corespunzător. Relaxarea conștientă, dieta, a desfășura activități recreative și creative – te ajută mult să-ți liniștești sufletul și să-ți ordonezi gândurile.
În Semnul zodiacal Pești se va forma o eclipsă de Lună la jumătatea lunii Septembrie, evidențiind schimbări în culisele profesionale. Drept urmare, este un moment de cotitură în ceea ce privește segmentul socioprofesional. Este vorba despre un final de etapă profesională, mai ales în relațiile cu șefii și în ceea ce privește poziția ta în cadrul unui colectiv de lucru.
Relațiile cu prietenii se redefinesc în perioada Ianuarie – August. De unii prieteni te vei despărți fără echivoc și te vei apropia de alții, care îți vor aduce progres și salturi evolutive importante. Pe de altă parte, este rost de proiecte profesionale de anvergură alături de aceste persoane, ale căror efecte și rezultate se vor vedea și fructifica în timp.
Segmentul domestic și relațiile familiale se vor evidenția destul de zgomotos în ultimele patru luni ale anului. Este vorba despre aspecte patrimoniale, moșteniri și investiții necesare în casă și în rezolvarea unor probleme ale celor dragi.
Relațiile sentimentale intră în scenă la începutul lunii Septembrie. Se preconizează schimbări, reluarea unor secvențe sentimentale vechi și rămase nerezolvate. Copiii vor fi o sursă de situații mai mult sau mai puțin amuzante.
Segmentul financiar se stabilizează într-o anumită măsură începând cu 16 Mai, însă factorul surpriză rămâne pe fundal. Sunt șanse de a obține noi surse venit legate de activitatea profesională desfășurată la un loc de muncă oficial.
Relațiile cu anturajul apropiat se vor revigora și ele începând cu luna Mai. Se deschide oportunități de a cunoaște oameni noi, de bună calitate, alături de care vei învăța multe și cu care este probabil să călătorești frecvent.
Taur
În prima jumătate a anului 2024 beneficiezi în continuare de influențele planetei Jupiter în Semnul tău zodiacal, alături de planeta surprizelor, Uranus. Drept urmare, personalitatea ta, modul de relaționare cu ceilalți și felul în care te raportezi la evenimentele înconjurătoare se va modifica definitiv. Este bine să-ți controlezi stările de spirit, deoarece vor fi fluctuante și în consecință reacțiile tale vor uimi pe mulți.
Sănătatea este vulnerabilă, bine fiind să te îngrijești corespunzător întregul an. De mare folos îți sunt plimbările în aer liber, a te ocupa de o grădină, a te juca sau a îngriji un animal de companie.
Pe Axa zodiacală Berbec-Balanță se vor forma două eclipse, evidențiind aspecte medicale și profesionale. Finaluri și începuturi, lumini și umbre, jocuri de culise, reconfigurări personale și profesionale.
La locul de muncă se recomandă prudență. Este forfotă în culisele profesionale, iar conflictele se țes în umbră. Se deschide o etapă nouă în ceea ce privește statutul tău social, profesional și în ceea ce privește relațiile cu șefii.
Segmentul financiar va cunoaște îmbunătățiri începând cu jumătatea lunii Mai. Încet, sigur și discret se vor deschide alte variante de câștig din munca proprie. Frământările profesionale vor atrage după sine schimbări salariale.
Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt tumultoase în a doua parte a anului. Se întrezăresc discuții aprinse și acțiuni importante alături de aceste persoane. Însă, izul conflictului domnește în fundal.
Relațiile familiale și mediul domestic se vor evidenția începând cu luna Iulie prin acțiuni domestice importante, de anvergură și prin discuții interesante cu neamurile. Este rost de conflict pe termen lung. Revin în atenție, situații și secvențe familiale, patrimoniale și financiare comune cu membrii familiei și cu unele neamuri.
Călătoriile și studiile reprezintă alte subiecte demne de luat în calcul în a doua jumătate a anului. În Semnul zodiacal Pești se va forma o eclipsă pe 18 Septembrie, ceea ce îți va aduce noutăți legate de călătorii, de studii, însă te va impulsiona să finalizezi unele relații sociale și profesionale.
Gemeni
Iată marele an, pentru tine, acest 2024. Asta deoarece, personalitatea ta se va remodela din temelii începând cu 16 Mai. Influențele astrale de care vei beneficia de la acest moment încolo, respectiv prin tranzitul planetei Jupiter prin Semnul tău zodiacal, îți va aduce forțe proaspete pentru a schimba totul în viața ta. Călătoriile, studiile, relațiile cu ceilalți îți sunt de mare folos în procesul tău de dezvoltare personală și profesională care se anunță pentru tine în a doua jumătate a anului.
Pe Axa zodiacală Berbec-Balanță se formează două eclipse, oferindu-ți efecte în relațiile sentimentale și în relațiile cu prietenii. Ceva se finalizează, ceva începe. Se recomandă prudență, deoarece există detalii ascunse ale acestor relații, care vor ieși la iveală în moduri total neașteptate.
Sănătatea este vulnerabilă în continuare, astfel că ar fi bine să continui îngrijirile de specialitate sau să demarezi demersuri noi pentru îmbunătățirea stării tale generale. Uneori felul tău de a fi, de a reacționa sau o anumită afecțiune îți poate restrânge activitatea profesională și îți poate umbri unele relații.
Segmentul profesional se va evidenția prin schimbări la vârful conducerii locului de muncă, mai ales în preajma datei de 18 Septembrie, când se formează o eclipsă în Semnul zodiacal Pești. Drept urmare, se va finaliza o etapă profesională, fie prin schimbări legislative definitive, fie prin modificarea statutului tău socioprofesional.
Modificările profesionale de la nivelul autorităților vor atrage schimbări salariale în a doua parte a anului. Este rost de a obține venituri bune, însă apar în paralel și cheltuieli mari. Se pot relua unele cheltuieli vechi sau apar informații noi legate de anumite investiții, credite sau alte tipuri de datorii.
Chestiunile financiare din a doua parte a anului sunt legate de persoanele din anturajul apropiat. Sunt posibile cheltuieli comune cu persoanele apropiate, poți cheltui tu pentru aceste persoane sau la îndemnul unor apropiați vei fi tentat să investești în bunuri utile pe termen lung. Este nevoie de prudență și discernământ, deoarece există riscul să cheltuiești mult pentru alții, în dauna ta.
Rac
Anul 2024 este pentru tine un an ce va evidenția schimbări importante în segmentul profesional și în segmentul domestic. Pentru că se construiesc trei eclipse pe Axa Semnelor zodiacale Berbec-Balanță, acestea vor crea influențe în ceea ce privește statutul tău profesional, imaginea ta publică și relațiile cu autoritățile. Un final și un început, lumini și umbre, un joc interesant, însă dificil de înțeles. Chiar dacă abia deslușești ceea ce se petrece atât la locul de muncă, cât și în mediul familial, ai încredere că totul se desfășoară spre binele tău suprem.
În Semnul zodiacal Pești se va forma o eclipsă pe 18 Septembrie ce îți va influența mentalitatea și filozofia de viață. Este un moment de cotitură, ce te va orienta spre alte curente filozofice sau religioase. Totodată și în plan profesional vei fi nevoit să iei anumite decizii.
Pe de altă parte, în culisele profesionale se vor aranja noi direcții de abordarea a activității profesionale. Evită conflictele și deciziile luate în momente emoționale!
Din perspectiva financiară se deschid culoare noi vizavi de investiții, venituri obținute din colaborări, moșteniri și cheltuieli comune cu alții. Poate părea dificil la prima vedere să-ți împarți banii și bunurile cu alții, însă încet, sigur și discret vei învăța și asta.
Călătoriile și studiile reprezintă teme de luat în seamă de-a lungul acestui an, alături de prieteni, colegi, rude sau cunoștințe. Sunt posibile neplăceri până pe 30 Iunie, însă cu puțin efort și bunăvoință, le poți depăși cu bine.
Se conturează proiecte profesionale noi și de mare anvergură, posibil chiar și într-un domeniu nou de activitate. Fii deschis la oportunități, deoarece sunt șanse să vină în preajma ta oameni de foarte bună calitate.
În a doua parte a anului este bine să acorzi atenție sănătății, deoarece sunt probabile afecțiuni pe care le-ai mai avut cândva și care pot recidiva când și cum te aștepți mai puțin.
Se finalizează frământările parteneriale, astfel că ceea ce se petrece de-a lungul acestui an în acest sens, va avea repercusiuni pe termen lung.
Leu
Anul 2024, pentru tine așterne în cale două direcții principale. Pe de o parte, este vorba despre reconfigurarea mentalității tale, iar pe de altă parte se conturează direcții sociale și profesionale noi.
Eclipsele acestui an, ce se vor forma pe Axa zodiacală Berbec-Balanță te vor impulsiona să-ți regândești sistemul de valori morale și filozofia de viață. Drept urmare, îți vei reorganiza unele planuri personale și profesionale. Totodată vei fi nevoit să-ți regândești sistemul de relații în care te afli și să renunți, fără echivoc la relațiile care îți consumă prea multă energie și prea mult timp.
Pe 18 Septembrie se va forma o altă eclipsă în Semnul zodiacal Pești, oferindu-ți influențe în segmentul financiar. Este vorba despre un final de etapă în ceea ce privește o investiție, un împrumut, o moștenire sau un partaj. Se recomandă prudență la cheltuieli!
Segmentul profesional se revigorează mult și bine de-a lungul acestui an, evidențiindu-se schimbări la nivelul autorităților domeniului profesional în care activezi plus proiecte noi de mare anvergură. Va apărea tentația de a te implica în susținerea unor cauze ale unor grupuri sociale, mai mult sau mai puțin utile ție. Este rost să apară în preajma ta oameni noi de bună calitate, alături de care vei putea desfășura activități creative pe termen lung.
Relațiile parteneriale se reconfigurează și ele în acest an, astfel că este posibil să renunți la colaborările vechi și să te orientezi spre altele noi. Poate fi dificil la prima vedere să te desprinzi de partenerii sau de colaboratorii vechi. Însă, la o analiză atentă a situației parteneriale în care te afli, fie că vorbim despre relația cu partenerul de viață, fie că vorbim despre colaboratori profesionali, vei constata că este nevoie de îmbunătățiri și noutăți.
Ultimele patru luni ale anului îți pot aduce frământări legate de sănătate. Se vor evidenția afecțiunile mai vechi sau mai noi, bine fiind să te îngrijești corespunzător. Sfaturile specialiștilor în sănătate, odihna conștientă, compania oamenilor dragi și de încredere îți sunt de mare folos.
Fecioara
Pentru tine, anul 2024 îți aduce schimbări majore de personalitate. Este vremea marilor cotituri în viață în ceea ce privește felul în care te raportezi la ceilalți și la evenimentele înconjurătoare.
Eclipsele din acest an, ce se formează pe Axa zodiacală Berbec-Balanță îți oferă influențe în segmentul financiar. Se finalizează o etapă de cumpărături extravagante, de investiții făcute la întâmplare sau la îndemnul altora și se deschide o altă etapă în care cumpătarea și orientarea investițiilor tale spre lucruri valoroase și utile pe termen lung, vor fi la ordinea zilei. Pe de altă parte, se vor evidenția și noi surse de venit.
În Semnul zodiacal Pești, se va forma o eclipsă la jumătatea lunii Septembrie, ale cărei influențe te vor impulsiona să-ți revizuiești relațiile parteneriale. Este vorba despre un final de etapă partenerială, astfel că unele parteneriate, fie că vorbim despre o relație de cuplu, fie că vorbim despre o colaborare profesională, se pot finaliza fără echivoc.
Călătoriile și studiile de perfecționare sunt bine susținute în prima parte a anului, astfel că este de bun augur să călătorești, să studiezi, să abordezi domenii de studiu noi sau forme de instruire care îți sunt utile în dezvoltarea ta personală și profesională. Străinătatea va căpăta o altă dimensiune pentru tine.
În relațiile sentimentele se prefigurează retușuri importante, care vor avea efecte pe termen lung. Este bine să fii alături de copii, de persoana iubită și să-i antrenezi în activități creative și recreative. Neplăcerile pot fi depășite cu puțin efort și bunăvoință.
Relațiile cu prietenii și relațiile profesionale se vor evidenția în a doua parte a anului prin discuții și activități de anvergură. Se recomandă prudență, deoarece izul conflictului este prezent.
La locul de muncă apare o nouă direcție de activitate, fie prin modificarea condițiilor de lucru, fie prin abordarea unui nou loc de muncă sau a unui domeniu profesional nou. Tumultul profesional, schimbările colegiale, cele care țin de activitatea profesională propriu-zisă îți pot afecta sănătatea. Dozează-ți eforturilor și organizează-ți eficient programul cotidian, astfel încât să te și odihnești suficient.
Balanta
Anul 2024 este un an foarte important pentru tine, deoarece te ajută să-ți redefinești relațiile cu ceilalți și cu evenimentele înconjurătoare. În Semnul tău zodiacal se formează două eclipse, ale căror efecte îți vor modifica mentalitatea și sistemul valorilor morale. Pe de altă parte, sănătatea este vulnerabilă, de aceea fii prudent și organizează-ți programul astfel încât să alternezi regulat orele de muncă, cu cele de odihnă.
Segmentul profesional se va evidenția printr-un final de etapă în preajma datei de 18 Septembrie, deoarece se formează o eclipsă în Semnul zodiacal Pești, ale cărei efecte le vei observa la locul de muncă și în relațiile profesionale. A doua parte a anului aduce în atenție relațiile cu autoritățile și poziția ta în cadrul unui loc de muncă. Conflictele se pot accentua în plan profesional, pentru că revin în atenție secvențe profesionale care au mai fost active cu ceva vreme în urmă.
Primești sprijin din partea prietenilor și a susținătorilor de la locul de muncă, dar și în aceste relații sunt probabile provocări. Drept urmare, ar fi bine să te desprinzi de acele persoane care te necăjesc și care îți consumă prea mult din resursele tale vitale și materiale.
Segmentul financiar se va evidenția în prima parte a anului, fiind șanse deosebite de a obține sume consistente de bani în urma activității profesionale de la un loc de muncă oficial. Totodată este posibil să obții alte surse de venit, fie pentru că se diversifică activitatea profesională la locul actual de muncă, fie te orientezi spre un alt loc de muncă sau spre o colaborare care îți va aduce venituri bune pe termen lung.
Călătoriile și studiile capătă valențe deosebite în a doua parte a anului, fiind posibile călătorii interesante în străinătate alături de oameni deosebiți. Foarte important este să-ți lărgești orizontul cunoașterii prin studii, cercetări, documentare și prin implicarea în diverse forme de instruire, de școlarizare ce îți vor fi utile, atât în plan personal, cât și în plan profesional.
Scorpion
Pentru tine, 2024 este anul în care îți redefinești relația cu munca și cu sănătatea. Pe Axa zodiacală Berbec-Balanță se formează trei eclipse, ale căror influențe le vei resimți în relațiile profesionale și la locul de muncă. Munca este condiționată de sănătate, pentru că dacă sănătatea ta este bună poți munci corect, coerent și pe termen lung.
Schimbările ce vor interveni la locul de muncă, vor atrage în partea a doua a anului schimbări financiare. este posibil să te orientezi spre colaborări noi, pentru a obține venituri colaterale locului de muncă. Este rost de a te implica în colaborări profesionale noi, de mare anvergură și cu efecte pe termen lung.
Relația cu partenerul/ a de viață se redefinește, fie pentru că apar schimbări majore în această relație, schimbări generate și de tine, și de el/ ea, fie apare un nou/ ă partener/ ă în viața ta, partener/ ă de care vei atras/ ă mult mai mult. Modificările din relația partenerială vor atrage după sine și modificări financiare în ceea ce privește cheltuielile și bunurile comune.
Începând din acest an se conturează schimbări în mediul familial și domestic. Este posibil să renovezi, să schimbi casa, să te ocupi de moșteniri și de investiții în casa părintească sau în locurile natale. Relațiile cu membrii și cu neamurile vor căpăta alte valențe pentru tine și cu totul altfel te vei raporta la aceste relații în anii următori.
Relațiile cu prietenii și cu susținătorii de la locul de muncă sunt vulnerabile până la finalul lunii Iunie. Este bine să te desprinzi de persoanele care îți pun bețe în roate.
Călătoriile și studiile sunt favorizate în ultimele patru luni ale anului. Mai ales călătoriile îndepărtate, cele în străinătate se vor remarca mult. Scopul acestor vizite pornește fie de la a revedea persoane dragi aflate departe de granițele țării, fie pentru a lucra sau a studia în alte locuri ale lumii. Studiile abordate în acest an îți vor fi de mare folos, pe termen lung, atât în plan personal, cât și plan profesional.
Sagetator
Anul 2024 evidențiază pentru tine toate tipurile de relații în care ești implicat sau dorești să te implici. De unele persoane te vei desprinde fără echivoc, de altele te vei apropia când și cum te gândești mai puțin. Recomandabil este să păstrezi măsura în tot în toate, evitând a te hazarda în relații și situații noi, doar de dragul curiozității și aventurii.
Relațiile sentimentale vor fi influențate în acest an de formarea a trei eclipse pe Axa zodiacală Berbec-Balanță. Sunt probabile discuții aprinse cu persoana iubită și cu copiii, pe teme ce țin de cheltuielile și bunurile comune. Ceva este ascuns, trunchiat, deformat în aceste relații, bine fiind să iei aminte la spusele celor dragi și să analizezi serios situația financiară dintre tine și aceste persoane.
Relațiile cu prietenii și relațiile cu susținătorii de la locul de muncă se vor remarca printr-un final și un început. Există persoane în acest anturaj care îți obstrucționează progresul personal și profesional. Poate fi dificil la prima vedere să faci diferența care persoană îți este loială și dorește sincer să te ajute și care persoană îți este alături doar pentru propriul său interes. Cu puțin efort și bunăvoință vei reuși să selectezi corect acest anturaj și să te orientezi numai spre persoane de bună calitate.
Relațiile familiale și mediul domestic sunt dinamice în mod special în preajma datei de 18 Septembrie când se construiește o eclipsă în Semnul zodiacal Pești. Ceva se finalizează, fie că este despre o activitate domestică, despre ceva legat de bunuri patrimoniale, fie că este vorba despre animozități în relațiile cu membrii familiei și cu neamurile. În aceste relații există secrete, o atmosferă cețoasă, ceva nedefinit și nesigur.
La locul de muncă se schimbă condițiile, relațiile și chiar activitatea profesională în sine. Este rost de noutăți spectaculoase, fiind șanse chiar să te orientezi spre un alt loc de muncă sau spre un alt domeniu de activitate profesională.
Din perspectiva financiară se conturează cheltuieli mari în ultimele patru luni ale anului.
Capricorn
Anul 2024 este unul din cei mai importanți ani pentru tine, deoarece se trasează o tușă finală asupra personalității tale. Sunt momente unice în care te reconstruiești din temelii, în care îți poți schimba viața așa cum dorești.
Sănătatea este foarte vulnerabilă de-a lungul acestui an, bine fiind să te îngrijești corespunzător. Cum schimbările personale și profesionale sunt de mare anvergură, toate acestea te pot obosi sau chiar îmbolnăvi. Urmează sfaturile specialiștilor în sănătate și odihnește-te conștient.
Eclipsele care se construiesc pe Axa zodiacală Berbec-Balanță îți aduc schimbări în relațiile cu membrii familiei și în mediul domestic. Sunt șanse de a descâlci istorii familiale vechi, de a lămuri situații privitoare la moșteniri și de a aplana animozitățile vechi dintre rude. Totuși, în umbră vor mai rămâne chestiuni familiale pe care le vei afla peste ani.
Ceea ce se petrece acasă, în familie are repercusiuni în segmentul profesional, în speță influențează poziția ta socială, imaginea tea publică și relațiile cu autoritățile. Ceva se finalizează, ceva începe în segmentul profesional. Este rost de modificări importante la locul de muncă și în relațiile profesionale, modificări benefice pe termen lung.
În a doua parte a anului este posibil să primești sarcini de lucru noi, pe care să le desfășori în condiții de lucru moderne, mult mai bune sau te poți orienta spre un alt loc de muncă, chiar și într-un alt domeniu de activitate.
Relațiile sentimentale sunt dinamice în prima parte a anului, iar provocările se vor ține lanț. Este nevoie să fii mai înțelegător cu cei dragi și să le accepți ideile, planurile sau direcțiile de viață trasate de ei. Noutăți sentimentale interesante, inedite, care te vor surprinde mult.
În Semnul Peștilor se formează o eclipsă pe 18 Septembrie, ale cărui influențe le vei simți în relațiile cu persoanele apropiate. Ceva este foarte ascuns, viciat, trunchiat în aceste relații, de aceea fii prudent. Este bine să păstrezi o distanță clară între tine și aceste persoane, pentru că surprizele neplăcute domină în fundal.
Varsator
Acest an 2024 este foarte important pentru tine, deoarece este anul în care începi un amplu proces de transformare interioară. Recomandabil este să-ți trasezi noi planuri personale și profesionale, să-ți analizezi relațiile și situațiile în care te afli și să renunți, fără echivoc la acelea care stagnează sau și-au epuizat deja experiențele pentru tine.
Pe Axa zodiacală Berbec-Balanță se construiesc trei eclipse ale căror influențe le vei simți în relațiile cu persoanele apropiate și în relațiile familiale. Este rost de dialoguri importante cu aceste persoane, de a afla detalii picante despre unii și de a înțelege de ce alții au făcut anumite lucruri la care nu te așteptai. O notă mister se păstrează în aceste relații, astfel că vei simți că dincolo de aparențe mai sunt adevăruri nespuse sau neînțelese deocamdată.
În Semnul zodiacal Pești se formează o eclipsă în preajma datei de 18 Septembrie, eclipsă care îți va aduce influențe în segmentul financiar. Se finalizează o etapă de câștig la locul de muncă. Sunt posibile modificări salariale învăluite în ceață, astfel că nu se poate aprecia dacă aceste modificări sunt benefice sau mai puțin. Pe de altă parte, este rost de ceva câștig de la și prin alții. Este posibil să rezolvi un împrumut, să lămurești demersuri privitoare la moșteniri și partaje. Ceva este viciat și în ceea ce privește banii și bunurile comune cu alții, deci fii prudent.
În relațiile familiale și în mediul domestic sunt frământări mari în prima parte a anului, fiind șanse bune de a reorganiza casa, bunurile patrimoniale, investițiile privitoare la casă, moșteniri sau partaje.
Relațiile sentimentale se animă în cea de a doua parte a anului, fiind rost de noutăți spectaculoase. O etapă sentimentală se încheie, alta stă să înceapă. Dorința și putința de a te îndrăgosti sunt mari și ușor de îndeplinit, însă riscul producerii unor erori este prezent. De aceea, discerne bine în ale amorului, evitând graba și superficialitatea.
Pesti
De-a lungul anului 2024 vei continua procesul de transformare personală, însă de această dată te vei simți mai bine. Asta deoarece, deja te-ai obișnuit cu noile direcții de viață și activitate care au demarat în anul anterior și care continuă pe câțiva ani de acum încolo.
Sănătatea este vulnerabilă, astfel că ai nevoie de odihnă, îngrijiri de specialitate și chiar sfaturi pertinente. Terapiile neconvenționale, odihna conștientă, plimbările în aer liber și compania oamenilor dragi și de încredere îți sunt de mare folos.
Eclipsele care se formează pe Axa zodiacală Berbec-Balanță îți oferă influențe în segmentul financiar. Începe o nouă etapă de câștig din munca proprie, fie pentru că apar modificări profesionale care atrag și modificări salariale, fie că te orientezi spre un alt loc de muncă care îți aduce mai mulți bani. În ceea ce privește banii și bunurile comune cu alții se încheie o etapă de câștig, folosință și/ sau administrare împreună cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii.
În Semnul zodiacal Pești se formează o eclipsă pe 18 Septembrie ale cărei influențe te vor impulsiona să finalizezi unele relații și unele situații în care te afli. Este un moment de interiorizare și de orientare a eforturilor doar spre propria ta ființă și spre treburile tale personale.
Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt foarte dinamice în prima parte a anului, iar surprizele pot fi la ordinea zilei. Este posibil să călătorești sau să studiezi împreună cu aceste persoane. De asemenea, călătoriile și studiile abordate în acest an îți vor fi de mare folos pe termen lung, atât în plan personal, cât și în plan profesional.
Se evidențiază în acest an și segmentul domestic plus relațiile cu membrii familiei, începând cu a doua parte a anului. Se deschide o etapă nouă în care vor apărea schimbări în spațiul locativ și în relațiile familiale. Este rost de renovări, reparații și îmbunătățiri în mediul domestic, achiziționarea unei case noi, a unui teren sau a unor bunuri patrimoniale de mare valoare și utilizabile pe termen îndelungat.
Articol și foto preluate de pe astrocafe.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii