Centrul natura Frica – un sentiment care te paralizeaza!

Mă gândeam să postez ceva pe site de Echinocțiul de toamnă – dar pentru mine a fost o perioadă atât de luminoasă, atât de frumoasă, atât de echilibrată în aceste zile efective de vară, dinaintea Echinocțiului – încât am preferat să mă bucur de briza mării și de soarele blând – decât să stau să scriu la caculator.

Și iată că Iolanda Pascu, o elevă a Școlii 5D – îmi trimite un material scris ”izvorât” din experiențele sale din ultimele luni. Iolanda își schimbă fundamental energia, cu fiecare pas în drumul de detoxifiere. Și vibrația ei ”crescătoare” se simte din ce în ce mai puternic. De aceea, aș dori să o împărtășesc cu toți ceilalți.

Lectură plăcută tuturor – și să aveți zile de toamnă blânde și însorite!

 

Frica – un sentiment care te paralizeaza!

In ultima vreme ma intilnesc foarte des cu persoane care sunt pline de frici!

Si fricile sunt din diverse motive si dau diverse reactii, dar baza este aceea-si – persoana este condusa,minata,dusa doar de frica…

Si am inceput sa ma intreb: de ce? Ce se intimpla? Unde este misterul? Deoarece am Nevoie sa-l gasesc si sa-l invat si pe Alex(dragul meu baietel), sa nu mai aiba atit de multe FRICI!!!

Daca spun ca alimentatia este cea care poate rezolva acest mister – probabil ca voi fi luata drept “te trezesti si tu vorbind, mai bine taceai”…

…si atunci tac, si incerc sa rezolv misterul cautind in mine, in toata detasarea care a intervenit in ultima vreme, in ceea ce ma priveste atunci cind ma raportez la orice lucru care-mi poate provoca mai mult sau mai putin frici si temeri!

Am ales acum mai bine de trei ani sa incerc sa schimb la mine ceva. Bineinteles ca daca nu erati dumneavoastra, era greu sa fac toate trecerile alimentare, cu toate intrebarile si raspunsurile pe care le aveam (bune sau rele)…

Si pentru ca mereu atunci cind faci o schimbare ea este provocata de ceva sau te “mina” ceva sa o faci, cind mi-ati spus sa renunt la lactate, mi-am spus “ok, eu nu voi face asta, nu pot sa fac asta, imi place la nebunie sa maninc brinza cu rosii; ador sa maninc mamaliga cu smintina, imi e drag sa mai beau din cind in cind lapte cu unt si cu gem…si tot asa…

Dar in același timp cind toate aceste lucruri se invalmaseau in mintea mea, a mai aparut o idee, pe care o folosesc foarte des si astazi si daca am dubii o pronunt mereu… “ si ce pierd daca incerc?”

Ei bine, pe acest “ce pierd daca incerc”, inca il folosesc foarte des, de la a minca ceva sau a face un lucru, pina la a rezolva o indoiala sau a discuta cu altcineva…

Concret : ce pierd daca incerc sa nu mai maninc brinza? Ce pierd daca ma apuc mai devreme sa rezolv un proiect si sa-mi organizez timpul in asa fel incit sa-mi ramina mai mult pentru mine? ce pierd daca merg la un seminar pe care l-am dorit demult si acum sansa a aparut sa merg la el ? Ce pierd daca fac un curs si ma las prada intuitiei ca imi va folosi la un moment dat in viata asta?

Ce pierd daca incerc?

Concluzie: astazi dupa trei ani: la o evaluare scurta? NU AM PIERDUT NIMIC !

Si culmea: AM CISTIGAT ENORM ! de unde? Din toate acele mici dorinte pe care acum le-am implinit, din toate acele mici raspunsuri pe care le-am gasit, din toate acele mici schimbari care s-au dovedit a fi uriase!!!

Si am mai cistigat ceva ce abea acum dupa mai multi ani realizez, am cistigat detasare, relaxare,nu se mai intimpla totul fast-forward, ma surprind vorbind si discutind cum nu am facut-o niciodata in viata mea.

Si ei bine da, vine de la alimentatie !

Curiozitatea de a incerca si eu, pe principiul “sa vad ce se intimpla” sau “cum se manifesta la mine”, am vazut ca nu e greu, nici sa maninci sanatos, nici sa maninci mai putin si nici nu am facut foamea!!!

Am schimbat si sunt in continua miscare in ceea ce inseamna ce maninc si mai nou – cit maninc!

Ok, incepusem sa maninc mai sanatos, poate imi mai vine uneori si sa maninc ceva “nesanatos”, dar totul se rezuma la: “ cind maninc ceva, orice, am vazut ca daca maninc un pic mai mult decit imi semnalizeaza corpul ca: “ajunge” iar eu nu-l ascult, atunci ma doare burta, ma misc mai greu imi e mai greu”.

Si atunci am inceput sa ascult de principiul bunicului meu, care mereu spunea: “cind maninci trebuie sa te opresti atunci cind iti mai este putin foame”.

Nu am inteles nici-cum atunci, cum sa ma opresc, daca imi mai este putin foame???pai??? nu de aia maninc? Sa ma satur ?

Ei bine “scretul” este : daca maninci sa te saturi, vezi si cum te simti atunci. Iti e bine sau te misti ca o bila rotunda?

“Secretul” este sa inveti sa te asculti sa te cunosti sa te urmaresti sa-ti iubesti de ce nu corpul, el este cel care te cara!!!

Acum astea nu mai sunt un secret, deoarece le tot tip in gura mare: “maninca doar cit sa-ti mai fie un pic foame!!!”

Ei bine de la a minca doar atit cit este necesar, si chiar un pic mai putin (dar acest necesar fiecare trebuie sa si-l cunoasca si sa si-l descopere), ajung iar la FRICI!

Si daca tot sunt eu asa detasata si tot imi place sa privesc mult (oameni,reactii,animale,plante,natura) am vazut ceva uimitor: TOTUL IN JURUL NOSTRU FACE SA NE TINA INTR-O STARE DE FRICA!

Nu, n-am innebunit deloc !

Totul ce tine de la: ce sa cumparam, ce sa mincam, cum sa ne ingrijim, cum sa ne tratam, cum sa ne comportam, cum sa rectionam, cum sa relationam, cum si cind sa zimbim chiar – totul ne face sa fim plini de temeri si frici induse.

Nu e nici o teorie a conspiratiei !

Dar de unde vine frica? Ce ne face sa ne blocam si sa nu putem sa mergem mai departe sau sa ne simtim detasati?

Detasare – conform definitiei inseamna sa nu te implici prea mult in ceea ce faci si sa privesti lucruile care se intimpla prin prisma unei peroane rationale…

Rational – trecut prin filtrul ginirii

Deja totul se complica…

Daca ne urmarim reactiile si daca privim in jur vedem ca traim intr-un mediu care ne mentine intr-o stare plina de temeri daca nu faci anumite lucruri; de frici impuse daca nu reactionezi asa cum sugereaza mediul si societatea; Trebuie sa facem anumite lucruri ca …asa trebuie…

De la copii care Trebuie sa manince tot din farfurie, pina la tinerii care Trebuie sa fie la moda si a avea conturi pe retele de socializare (pentru ca altfel nu exista) si sa detina “device-uri din cele mai noi si mai performate; de la adultii care Trebuie sa aiba o cariera cit mai rapida pina la oamenii maturi care nu mai inteleg exact ce se intimpla si incearca sa tina pasul confuzi si derutati cu societatea si intr-un final la batrinii care inghit medicamete cu sacosa ca asa trebuie si pentru ca batrinetea spun ei, asta inseamna…

De aici si temerea ca daca ne oprim din: navigat prin device-uri; alergat catre birou; in timp ce raspunzi pe tableta la ceva mail-uri; mincat din cutiute de plastic tot felul de “micaruri”; luat un pumn de pastille pentru tot felul de reactii pe care doctorii nu mai stiu unde sa le incadreze; ei bine de aici si fricile si temerile ca daca ma opresc….nu mai pot trai !

Ce ma fac? Ce voi descoperi? Nu va fi ciudat sa nu fac nimic? Si ce fac atunci cu mine? Ca nu stiu nici macar ce sa fac si cum sa reactionez chiar la mine insami…

Temerile si fricile noastre vind din faptul ca societatea ne “vinde” si ne ‘vinde si ne “vinde” de toate fara oprire.

Nu se va opri niciodata roata, doar noi putem sa alegem sa nu ne mai rotim asa!

Noi putem sa alegem sa mergem mai calm, sa vorbim mai rar sa mincam mai incet, sa privim mai mult, sa ascultam mai atent, sa ne bucuram de ce vedem/auzim/simtim, sa zimbim din inima, sa Traim!

Dar ce ma fac cu … ce spune societatea? Nu sunt la moda? Vor spune despre mine una-alta! Ma vor arata cu degtul si ma vor comenta. Nu voi mai avea loc in sistem!

Ei bine, daca vreau binele copilului meu, iar mie ca adult acum nu mi-e bine, de ce vreau sa-l fac si pe copil in viitor un adult care sa nu se simta bine? Si sa aiba acelea-si stari “naspa” pe care le au parintii?

Nu vedem ca am crescut si nu ne e bine, de ce mergem pe aceeasi carare care pe noi nu ne-a dus tocmai acolo unde trebuie?

De ce sa nu incerc altceva pentru copilul meu, pe care-l vreau sanatos si adult fericit in viitor?

Alex (dragul meu copil) cind ma aude pomenind de alimentatie imi spune: eu nu sunt nici ca tine nici ca tati – eu sunt si cu alimentatia sanatoasa dar si manic putin mai nesanatos daca mi-e pofta …

Mi-a dat o lectie frumoasa as spune eu, si nu sunt trista ca nu vrea sa manince doar sanatos, ci alege uneori si altceva, important este , cred eu ca vede ambele variante si alege din ele pe care o “simte” la un moment dat. Dar facind asta, a invatat ca daca maninca mai mult sau mai rau si exagereaza nu se simte bine, si atunci ajungind sa-si asculte si sa-si cunoasca corpul, stie ca trebuie sa se opreasca innainte de a se simti rau, iar atunci cind nu se opreste, singur spune ce i-a facut rau si ce va face data viitoare, iar data viitoare alege sa se opresca din timp!

Pina la urma totul se rezuma la a alege, dar in cunostiinta de cauza. Aleg sa maninc bine si sanatos, aleg sa maninc poate nesanatos uneori, dar sa stiu sa aleg sa ma opresc :”cind inca imi mai este putin foame”

Si revenim iar la FRICI.

Daca am ajuns in toti acesti ani sa schimb cite putin din alimentatia mea, am ajuns se pare si la acea detasare despre care vorbeam. Detasare care vine dintr-o claritate mai mare in a privi lucrurile si a le da importanta dupa merit.

Claritate care vine odata cu o curatire constanta,continua a organismului si care ma face sa vad mai bine ce conteaza si ce nu conteaza mai mult la un moment dat.

Claritate-detasare – care ma fac sa iubesc la fel de mult pe cei dragi, care mi-a ascutit mai mult simturile, m-a facut si mai intuitiva, m-a facut sa-mi exprim intentiile mai clar si sa stiu ce vreau mai limpede, si cred eu ca m-a “luminat” mai mult interior!

Si atunci cind am vreo spaima,frica,temere spun: “ ok, imi este frica, nu analizez ce se poate intimpla, nu pun creierul la bataie si-l las sa ia conducerea, las frica sa ma cotropeasca sa ma devoreze si asta e”… si pare a fi ireal, dar frica, spaima, temerea, isi perde din intensitate, din acea paralizie pe care mi-o da si efectiv cade parca pe linga mine. Apoi ajung sa vad situatia in care ma gasesc, mult mai clar si pot sa aleg rezolvarea situatiei respective din alta perspectiva: fara frici , clar si usor vine si rezolvarea.

Indiferent de situatie, fara frica putem sa vedem o alta rezolvare a situatiilor, una la care poate chiar nu ne-am gindit.

Dar până scapi de frica…aici e dilema.

Daca stiu ca ea scade din intensitate daca o lasa initial sa ma devoreze sa ma consume, daca stiu ca de fapt se consuma ea, si apoi pot sa vad o rezolvare mai corecta si clara, atunci ce rost mai are sa-mi fie frica?

Si extrapolind: “ce pierd” daca incerc sa actionez asa?

Societatea,familia,lumea in general – ma face sa am reactii de temeri,frica,spaima – ca daca nu ma port cum spun toti, sau daca nu fac asa cum fac toti, daca nu iau ce iau toti – voi fi in afara…

Ei bine ma las cuprinsa de frica, devorata de ea, abandonata in bratele fricii…. Dupa care ma intreb: in afara cui?

Eu,persoana mea, sunt un – EU ! un suflet si un corp – un intreg! Reactionez diferit de ceilalti si fiecare individual e unic si diefrit de toti ceilalti, si atunci… in afara cui sunt?

Ajung sa vad ca intr-adevar nu mai sunt pe aceea-si “lungime de unda” cu Maria, sau tanti Florica nu ma mai baga in seama ca spune ca nu mai sunt normala, sau Marius spune ca “bat cimpii, dar nu e grav” – insa apar in dumul meu oameni noi pe care-i cunosc si care vin pe aceeasi lungime de unda cu mine, si totul se echilibreaza!

Detasare venita odata cu schimbarea alimentatiei – detasare (sau repozitionare in a nu te lasa angrenat in ce spun altii, sau in ce” trebuie” ) data de inima,si suflet, si nu in ultimul rind de un corp mai multumit.

Nu mai spune nimeni: “Mens sana in corpore sano”

Dar daca e adevarat?

Daca ne chinuim corpurile alimentindu-le cu tot felul de “chestii”, doar asa ca asa se face?

Ce pierdem daca incercam sa nu o mai facem?

Daca ne chinuim corpurile mincaind tot felu de chestii; daca ne chinuim corpurile luind tot felul de “chestii” pe post de medicamente; daca ne chinuim corpurile si mintea si sufletul doar ca …asa se face…

Ce pierdem daca incercam sa nu o mai facem?

“Ce pierd daca incerc”? si “Manânc doar cit sa-mi fie un pic foame”! sunt acum doua fraze care ma insotesc si merg alaturi de mine in calatoria mea in aceasta etapa a vietii !

Iar detasarea venita, nu face decit sa bucure sufletul si sa dea o claritate alegerilor si rezolvarii situatiilor aparute!

Poate fi frumos, noi alegem !

Si de la inceput ne-a fost lasata : Alegerea ! Propriul Arbitru !!! doar ca a fost… lasata undeva in uitare, in vre-unui ungher al sufletului nostru cuprins de tot felul de temeri,frici si spaime … !

Cind de fapt si fricile si temerile si spaimele sunt toate create doar de noi – “Credem doar ceea ce vrem sa credem”!!!

Sa credem si sa intentionam ca este bine! Ce pierdem?