Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:06 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul natura Frigul și virozele

ro

23 Nov, 2014 11:03 2134 Marime text


Vremea rece de afară – cu vântul șuierând la ferestre, cu plafonul de nori acoperind cerul săptămâni la rând și cu ploaia care vine și pleacă, în rafale blânde sau mai furioase – ne face în fiecare zi să nu uităm că ne apropiem de finalul toamnei și începutul iernii.

Oamenii sunt o specie tropicală.
Locul de origine al ființei umane este în zona tropicelor, de aceea, cei mai mulți dintre noi adoră soarele, căldura și vremea frumoasă.
Lipsa soarelui de pe cer zile întregi duce la modificarea comportamentului omenesc, cu apariția unei stări interioare de melancolie, chiar tristețe și uneori depresie.

Frigul afectează în mod deosebit rinichii (cele mai sensibile organe la acțiunea frigului). În Medicina Tradițională Chineză – rinichii sunt sediul fricii – ca și emoție predominantă. Așa încât, nu este de mirare că odată cu apariția frigului și cu menținerea timpului friguros zile întregi (fără măcar o rază de soare care să mai îndulcească biciuirea vântului) duce și la intensificarea fricilor diferite la oameni.

Una dintre fricile cele mai mari ale oamenilor este ”frica de viruși sau germeni” – o nouă variantă a fricii de boală (frica de îmbolnăvire).
Pentru că oamenii de știință au decretat virușii (sau alți germeni, precum bacteriile și ciupercile) ca fiind răspunzători de toate neplăcerile ființelor umane – și au repetat de atâtea ori această idee, ea a devenit o convingere pentru cei mai mulți – majoritatea populației acceptând-o fără să o pună la îndoială.

Este foarte simplu să blamăm ceva din exterior drept cauză pentru disconfortul nostru – întrucât avem un ”dușman” cu care să ne luptăm.
Oamenii adoră să se lupte cu ceva – pentru că este mult mai simplu să te manifești în afara ta, decât să începi să ”te cauți” în interior, să vezi dacă nu este ceva în neregulă cu tine, cu propriul comportament sau propriile convingeri. Ar însemna să-ți asumi responsabilitatea pentru propriul comportament. Prea mult, pentru cei mai mulți dintre noi!


În multe dintre materialele prezentate vă spunea că virușii/bacteriile/ciupercile sunt importante atâta timp cât există pentru ele condiții ”atractive” în corpul omenesc . Cu alte cuvinte, toți acești ”agresori” de care vorbesc medicii nu ne atacă decât dacă au de ce să o facă.
De fapt, nici măcar nu ne atacă.
Știința naturală a demonstrat că germenii (virușii, bacteriile și ciupercile) sunt ”gunoierii” Naturii – care apar de câte ori există țesuturi bolnave, slăbite, pe cale de descompunere – și realizează transformarea tuturor acestor țesuturi în elementele componente, ce pot fi re-folosite de alte forme de viață. Știm cu toții că fructele se strică și mucegăiesc, că multe alimente mucegăiesc sau se umplu de colonii de microbi, dacă sunt ținute zile întregi. De fapt, acele alimente mor și sunt descompuse de ciuperci/bacterii în elementele lor componente.
Natura are mecanismele sale de ”reciclare”.
Iar germenii sunt exact categoria de entități din Natură care realizează munca de ”reciclare”, întocmai precum gunoierii umani. Ce se poate arunca, se aruncă, ce se poate recicla, se reciclează. Aceleași principii funcționează la nivele diferite.
VIROZELE

De ce apar virozele sau infecțiile în corpul omenesc?


Virușii apar în organism doar atunci când țesuturile din zona respectivă sunt slăbite sau pe moarte – și corpul are nevoie să le elimine, pentru a nu pune în pericol alte țesuturi vii.
Cu alte cuvinte, virușii sunt ”ajutoarele” procesului de detoxifiere ”natural” al corpului.
Organismul nostru va căuta de fiecare dată să scape de țesuturile slăbite sau degradate – prin eliminare (pe oriunde poate).

Ce înseamnă virozele respiratorii de iarnă?

Virozele respiratorii sunt episoade de suferință cu debut brusc sau lent, însoțite de dureri de cap, de curs nasul (secreții de diferite culori, de la apos, albicios, gălbui, verzui, maroniu sau sângeriu), de tuse și eventual febră (plus stare generală foarte proastă – cu dureri în întregul corp).
Multă lume acuză ”curenții de aer” sau ”statul în frig” ca fiind factorul cauzator al virozelor.

Frigul are o acțiune alcalină. Aerul rece este un alcalinizant natural – și atunci când un corp în care există o cantitate mare de mucus acid este expus la un mediu intens alcalin (stă în frig sau în curenți reci de aer) – organismul este stimulat să elimine din acizii interiori aflați în exces.

Iar acest lucru se poate face foarte ușor în prezența unui virus, care accelerează descompunerea mucusului acid și ajută la mai rapida lui scoatere din corp.
Toate secrețiile care apar – din nas, ochi, de pe gât sau chiar din zonele urinare/intestinale – nu sunt decât mucus acid al corpului, descompus în prezența virușilor și expulzat la exterior prin diferite mecanisme (strănut, tuse, diaree, urinare frecventă, chiar transpirație).

Pentru ca eliminările să fie mai rapide – corpul are și alte mecanisme, pe lângă cele descrise mai sus. Febra – este un mecanism natural de apărare a corpului – care permite o fluidizare a limfei (circulația de ”canalizare”, ce elimină deșeurile din corp), o mai bună circulației atât a sângelui, cât și a limfei, cât și un control al acțiunii virușilor (febra mai ”prăjește” din virușii ce se dezvoltă în exces, pentru a nu pune în pericol corpul).

Simptomele care ni se întâmplă în timpul unei viroze respiratorii, oricât de neplăcute sunt – nu reprezintă decât reacții naturale de apărare și detoxifiere ale corpului (”eliminări” de reziduuri și țesuturi moarte).

Tot ce avem de făcut este să ajutăm corpul să realizeze mai repede și eficient detoxifierea/eliminarea – și episodul viral va trece mai repede.
Corpul are nevoie de 5-7 zile să reușească o ”curățenie” eficientă a mucusului acid, acumulat după luni/ani de consum alimentar eronat sau după perioade de stres și suprasolicitare.
Dacă vom trata virozele respiratorii cu antibiotice sau substanțe chimice – vom bloca eforturile naturale de detoxifiere ale corpului. Și vom declanșa alte tulburări în organism. Este posibil ca starea de rău a persoanei să se prelungească săptămâni și luni de zile, după tratamentul cu medicamente chimice – pentru că toxinele rămân și se acumulează în corp.

Frigul și curenții reci de aer – nu fac decât să ”expună” stările de acidoză în care se află un organism (”se văd mai bine” slăbiciunile și problemele existente).
Nu reprezintă ”cauza” – virozelor – ci doar ”factorul declanșator”.
Cauza virozelor – nu sunt nici germenii (virușii), nici frigul, nici curenții reci de aer. Ci starea de acidoză – intoxicația metabolică – în care se găsesc majoritatea oamenilor.

De aceea și impactul frigului este mare asupra stărilor emoționale.
Cu cât acidoza limfatică a unei persoane este mai intensă, cu atât starea emoțională este mai afectată (persoana este mai înfricoșată, anxioasă, mai dependentă de opiniile celorlalți și mai nesigură pe propria putere de discernământ).

Odată cu apariția frigului – vedem care dintre cei din jur sunt mai afectați de acidoza limfatică.
TRATAMENTE NATURALE

În virozele respiratorii, principalele măsuri pentru ajutarea organismului sunt simple și ”ne-medicale”:

    odihna și repausul la pat (majoritatea celor cu viroză devin foarte somnolenți și au nevoie de mai mult somn ca de obicei. Este normal, dacă vă gândiți că rinichii noștri nu pot elimina reziduurile acide decât în repaus/la somn!). Dacă vă odihniți 3-5 zile, durata de evoluție a bolii este mult mai scurtă și revenirea mai rapidă – decât dacă încercați să duceți boala ”pe picioare”. Respectați-vă corpul – și mai ales, respectați-i pe cei din jur! Nu-i expuneți la energia bolii și a virozelor! Stați acasă și odihniți-vă.
    dieta alimentară FĂRĂ PROTEINE (proteinele sunt atât animale – carnea, peștele, ouăle, lactatele, dar și cele vegetale – făinoasele=glutenul, leguminoasele = fasole, mazăre, năut, linte, soia, ciupercile, semințele, nucile și germenii). Proteinele blochează și îngreunează filtrarea renală. Rinichii au nevoie de energie pentru detoxifiere, pentru eliminare – de aceea trebuie lăsați să-și facă treaba. Majoritatea celor bolnavi NU au poftă de mâncare. Nu îi forțați să mănânce. Cu cât mai puțin, cu atât mai bine. Cele mai bune alimente în această perioadă sunt fructele, legumele, cartofii, orezul și mămăliga. O dietă foarte foarte simplă, timp de 5-7 zile.
    Lichide consumate în cursul întregii zile – sucuri fresh de citrice, limonadă, ceaiuri calde, supe creme de legume, compoturi dietetice (cu miere) – sunt cele mai bune în aceste zile.
    Frectiile spatelui cu spirt, carmol sau soluții de frecție (soluția Hapciu de la Fares) – cu transprația ulterioară, precum și băile cu apă și sare (sau apă și oțet de miere cu mere) – băi de picioare sau băi totale – ajută la controlul simptomelor. O baie cu apă fierbinte cu sare la picioare – duce de multe ori la dispariția durerilor de cap (congestia picioarelor mai ameliorează congestia capului). La fel, și un masaj de drenaj limfatic al spatelui (de sus în jos, dinspre ceafă spre rinichi, în linii paralele cu coloana vertebrală).
    Tratamente naturale – cu gemoterapice, tincturi fitoterapice și remedii homeopatice – doar în cazurile în care măsurile naturale simple de mai sus nu sunt suficiente (funcție și de gravitatea fiecărui caz în parte).

Virozele respiratorii nu sunt ”de speriat”.

Bucurați-vă de fiecare episod de viroză – înseamnă că sistemul natural de detoxifiere al corpului dv funcționează!
Bucurați-vă de eliminări, de orice fel (mucus, flegmă, transpirație) – înseamnă că mecanismele de eliminare funcționează!
Să nu vă bucurați că aflați cât mucus acid are corpul (mai ales când simptomele virozei sunt intense – și durerile generale/de articulații sunt mari)! Bietul corp, cât acid are în interior! Dar ce bine este că îl elimină!

Luați măsuri de curățenie interioară – atât la nivelul dietei, cât și al stilului de viață.
Folosiți frigul ca un aliat – care vă indică unde există slăbiciuni în corpul dv.
Și luați măsuri de întărire!
Postul Crăciunului – este una dintre cele mai bune măsuri posibile.

Aveți grijă de organismul dv – care este o mașinărie minunată dăruită de Creator, să navigați prin lumea tridimensională a Pământului.

http://www.centrulnatura.ro/frigul-si-virozele/
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii